Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să aibă miercuri o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru instituirea unor măsuri "clare, restrictive", conform Agerpres.
"Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor", a anunţat Klaus Iohannis, marţi, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Marţi, România a înregistrat cifre record de îmbolnăviri de COVID-19, dar şi de decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Potrivit şeful statului, pregătirea pentru valul 4 al pandemiei, pe fondul unei campanii de vaccinare anti-COVID care s-a mişcat "mult prea lent", a fost "deficitară", cauzele fiind multiple.
Preşedintele a subliniat că vaccinarea anti-COVID este singura soluţie pentru a opri valul pandemic "foarte agresiv", evidenţiind că este necesară adoptarea în regim de urgenţă de către Parlament a prevederilor privind certificatul verde sau a altor măsuri care să ducă la "reducerea pe termen scurt a mobilităţii şi interacţiunii umane".