Preţul aurului scade pe nesimţite

Andreea Arcereanu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 7 aprilie 2008

Deşi preţul aurului este în continuă scădere la bursele de mărfuri din întreaga lume, preţul bijuteriilor va continua să se menţină ridicat, apreciază analiştii în domeniu. Atenuarea turbulenţelor de pe pieţele finaciare internaţionale şi calmarea din zona politicului au oprit creşterea artificială a metalului preţios din luna trecută. La mijlocul lunii martie, bursele internaţionale afişau un preţ record de peste 1000 de dolari pentru o uncie de aur. Aceleaşi burse indică acum cotaţii în apropierea nivelului de 900 de dolari/uncie.

Domnul Mihai Păcioianu, preşedintele asociaţiei bijutierilor din România, consideră că actualele scăderi ale preţului aurului pot fi avantajoase pentru bijutieri întrucât determină o creştere a puterii de cumpărare a monedei şi deci o creştere a vânzărilor pentru comercianţi.

Domnul Mihai Păcioianu a adăugat: "Scăderea actuală este o revenire după supraevaluarea anterioară. Anul acesta, preţul aurului va avea valori fluctuante. Totuşi din datele pe care le avem, considerăm că preţul lui se va menţine mare".

Pe de altă parte domnul Carl Heinz, preşedintele Organizaţiei Patronale a Bijutierilor din România, consideră că ceea ce se întâmplă în acest moment este rezultatul stabilizării situaţiei economice şi politice, la nivel global.

Datele indică faptul că cele mai importante creşteri ale preţului aurului s-au realizat în momentul în care s-a anunţat oficial criza de pe piaţa creditelor din Statele Unite şi când preţul ţiţeiului a început să urce la rândul lui într-un ritm nesustenabil.

"Ceea ce s-a întâmplat explică sensibilitatea crescută a aurului la situaţia economică şi politică de pe mapamond", apreciază Carl Heinz. În aceste condiţii, domnia sa prevede o scădere în continuare a preţului metalului preţios. Piaţa bijuteriilor nu va simţi însă modificări semnificative întrucât cea mai mare influenţă în preţul unei bijuterii o au costurile cu manopera, care nu depind de cotaţia metalului preţios.

Domnul Carl Heinz consideră că nu se poate estima volumul vânzărilor întrucât trei sferturi din piaţă este reprezentată de piaţa neagră pentru care nu se pot măsura vânzările.

Radu Popa, preşedintele Bursei Române de Mărfuri, apreciază că scăderea preţului aurului este o revenire după o creştere "artificială" cauzată de extinderea la nivel mondial a crizei de pe piaţa financiară din Statele Unite ale Americii.

Creşterea nesustenabilă preţului petrolului a impulsionat creşterea preţului aurului. În perioada următoare preţul aurului va scădea spre deosebire de petrol care îşi va continua trendul ascendent, apreciază preşedintele BRM.

Bursa de Mărfuri din ţara noastră nu deţine un ring specializat pentru tranzacţiile cu metale preţioase.

Pe pieţele din întreaga lume s-a putut observa o orientare a investitorilor dinspre pieţele financiare spre pieţele de mărfuri, rezultatul concretizându-se în scăderi importante ale acţiunilor companiilor listate şi creşteri ale preţului aurului şi a petrolului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb