Cotaţiile petrolului brut au urcat, ieri, pînă la nivelul maxim al ultimelor trei săptămîni, cîştigînd peste un dolar, după ce a fost difuzată ştirea potrivit căreia a avut loc o explozie în sudul Iranului, al doilea producător de ţiţei din Orientul Mijlociu. La Bursa din New York, ţiţeiul brut cu livrare în martie era cotat la 48,30 do-lari/baril, în creştere cu 1,04 dolari (2,2%). La International Petroleum Exchange din Londra, petrolul brut era tranzacţionat la 46,55 dolari/baril, în creştere cu 1,16 dolari.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) anticipează că cererea mondială de ţiţei va creşte, în acest an, într-un ritm mai rapid decît cel preconizat, pe motiv că economia Chinei dă prea puţine semne de "domolire", potrivit raportului lunar al cartelului, publicat ieri. Consumul chinez de ţiţei va spori cu 500.000 de ba-rili/zi, la 7 milioane de barili/zi. În plus, OPEC arată că previziunile legate de cererea din China ar putea fi modificate în creştere.
Raportul OPEC indică faptul că cererea pentru ţiţeiul cartelului va fi de numai 1,34 milioane de barili/zi, după ce se va sfîrşi iarna în SUA. Membrii OPEC vor trebui să asigure 27,7 milioane de ba-rili/zi în trimestrul al doilea, mai puţin decît estimau anterior, adică 29,15 milioane de barili/zi.
Cererea globală de petrol va creşte cu 1,73 milioane de barili/zi, la 83,78 milioane de barili/zi, mai arată cartelul.