Preţurile petrolului au crescut ieri, pentru a doua zi consecutiv

V.G.
Piaţa de Capital / 29 septembrie 2022

Preţurile petrolului au crescut ieri, pentru a doua zi consecutiv

Preţurile petrolului au crescut ieri pentru a doua zi consecutiv, cu peste 3 dolari pe baril, ceea ce reprezintă o revenire după pierderile recente, deoarece dolarul american şi-a atenuat câştigurile, în timp ce cifrele referitoare la stocurile de combustibil din SUA au arătat scăderi peste aşteptări şi o redresare a cererii consumatorilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 3,05 dolari, sau 3,5%, la 89,32 dolari pe baril. Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) au urcat cu 3,65 dolari, sau cu 4,7%, până la 82,15 dolari pe baril.

Analiştii au spus că preţurile petrolului, în scădere cu peste 22% în trimesturl al treilea , ar putea să atingă plafonul minim, deoarece cererea chineză arată semne de revenire şi vânzările de rezerve strategice din SUA se încheie.

"Cred că atingem nivelul minim, dar preţurile vor continua să fie excepţional de volatile şi iar banii speculativi ar putea continua să evite uşor această piaţă", a declarat Rebecca Babin, trader senior de energie la CIBC Private Wealth US.

Cifrele referitoare la stocurile din SUA au arătat că cererea consumatorilor a revenit, deşi furnizarea de produse de rafinare a rămas cu 3% mai scăzută în ultimele patru săptămâni decât în ​​aceeaşi perioadă a anului trecut.

Stocurile de ţiţei din SUA au scăzut cu 215.000 de barili în cea mai recentă săptămână, în timp ce stocurile de benzină au scăzut cu 2,4 milioane de barili şi cele de distilate cu 2,9 milioane de barili, deoarece activitatea de rafinare s-a redus în urma mai multor întreruperi.

Dolarul a atins ieri un nou vârf al ultimelor două decenii faţă de un coş de valute, înainte de a se retrage. Un dolar puternic reduce cererea de petrol, făcându-l mai scump pentru cumpărătorii care folosesc alte valute. În primele ore ale după-amiezii din SUA, indicele dolarului a scăzut cu 0,9%.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. suport primar oil wti : 72-76 $/bbl wti

    suport secundar oil wti : 67 $/bbl wti (suport final? de unde incepe Marele Mars al Petrolului spre 220-235 $/bbl ? ) 

    suport tertiar (imposibil?????) : 49-53 $/bbl (lower bollinger band pe graficul lunar wti oil).

    sub 49$ / bbl nu intra nici daca imi tai mana dreapta.  

    1. Marele Mars al Petrolului se va baza fundamental pe taieri masive si extrem de agresive ale productiei de petrol MULT PESTE cererea in curs de restrangere la nivel mondial + evenimente militare punctuale in zonele petroliere (upstream si transport catre zone de rafinare).

      intalnirea OPEC din 3-4-5 oct 2022 are un mare rol in inceperea acestui proces.

      urmariti deciziile de acolo.  

      NU VA EXISTA PETROL OFERIT LA NIVEL MONDIAL DACA NU E OFERIT PRETUL CORECT PE EL! sa fie clar asta! Continuu 2 trimestre (minim) oferta va fi sub cerere chiar pe fondul colapsului cererii ! 

      Adica iar creste pretrul la pompa? Se dubleaza? Se tripleaza?

      Păi la maximul de preț la benzină ar putea să bată la 17 - 20 Ron pe litru ...problema cu combustibilii e că nu poți cumpăra mult ...au un termen de valabilitate scurt

      Ce prostii debitati aici! Totusi, nu va e rusine?

      Toti va tineti baba vanga... 

    Scade, creste, scade iar...Pretul fluctueaza la orice bataie din aripi a unui fluture si cineva face bani multi, o diferenta de 2-3 dolari la zeci, sute de miliarde de dolari, in cateva zile, iese un profit bunicel.

    Dar adevarul e ca economia franeaza, miroase a criza, dolarul creste puternic, deci nu sunt motive pentru cresterea pretului la petrol... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb