PREVIZIUNI Fostul preşedinte al BCE: "2014 va fi un an de creştere economică"

F.A.
Internaţional / 24 decembrie 2013

Jean-Claude Trichet, fostul preşedinte al BCE

Jean-Claude Trichet, fostul preşedinte al BCE

Fostul preşedinte al Băncii Central Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat, ieri, că ritmul de creştere a economiei mondiale se va accelera anul viitor, datorită politicilor băncilor centrale, precum şi a măsurilor de austeritate adoptate anul acesta în zona euro, cu condiţia continuării reformelor structurale, arată Agerpres.

"Este clar că acum înregistrăm creştere la nivel global cu surprize plăcute în unele din economiile avansate", a declarat Jean-Claude Trichet. Domnia sa a continuat: "Poate că a avut loc o încetinire în unele economii emergente, dar trebuie să analizăm fiecare economie pe baza fundamentelor sale şi cred că dacă ţinem cont de toate aspectele va fi un an de creştere".

În ceea ce priveşte situaţia din Europa, Trichet, care a fost preşedinte al BCE în perioada 2003-2011, a apreciat că au fost făcute progrese în procesul de ajustare. Totuşi, măsurile de austeritate din Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia au frânat economiile din aceste state, ceea ce a aruncat zona euro în recesiune şi a condus la creşterea şomajului la un nivel record, mai precizează sursa citată. "Cred că de acum încolo vom înregistra o creştere, acest lucru este prognozat de toate instituţiile internaţionale, undeva în jur de un procent. Desigur nu este ceva strălucitor şi Europa trebuie să continue reformele structurale pentru a putea majora potenţialul de creştere, însă este clar că am revenit în teritoriul pozitiv", a mai spus Trichet.

La începutul acestei luni, BCE şi-a îmbunătăţit uşor estimările de creştere pentru 2014, când economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,1% faţă de o creştere de 1% preconizată anterior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb