Prim-ministrul nipon este deschis pentru o întrevedere cu liderul nord-coreean

A.F.
Politică / 15 septembrie 2023

Prim-ministrul nipon este deschis pentru o întrevedere cu liderul nord-coreean

Japonia a reiterat azi că prim-ministrul său Fumio Kishida este deschis pentru o întrevedere "fără condiţii prealabile" cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, a cărui recentă apropiere de Rusia generează temeri privind o colaborare militară între două regimuri izolate, informează AFP.

"Prim-ministrul Kishida şi-a exprimat determinarea de a se întâlni în tete-a-tete" cu Kim, "în orice moment şi fără condiţii prealabile", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon Hirokazu Matsuno, reiterând o poziţie deja exprimată de Kishida.

"Ne-ar plăcea să organizăm discuţii la nivel înalt" între Tokyo şi Phenian, "sub controlul direct al prim-ministrului, pentru a ajunge la o întrevedere la vârf imediat ce va fi posibil", a adăugat Matsuno.

Kim Jong Un se află săptămâna aceasta în vizită în Rusia, unde s-a deplasat în compania preşedintelui rus Vladimir Putin la cosmodromul Vostocinîi, cu obiectivul de a întări relaţiile între cele două ţări, inclusiv pe plan militar.

Kim Jong Un l-a asigurat miercuri pe Vladimir Putin că Moscova va înregistra "o mare victorie" asupra duşmanilor săi şi a declarat că o apropiere cu Rusia va fi "prioritatea absolută" a politicii externe nord-coreene.

SUA şi-au exprimat "preocuparea" că apropierea dintre liderul de la Kremlin şi Kim Jong Un, care ar urma să viziteze vineri o uzină aeronautică în Extremul Orient rus, ar putea trăda intenţia Moscovei de a dori să cumpere arme de la Phenian, pentru a-şi susţine operaţiunile militare în Ucraina, lansate în februarie 2022.

În acest stadiu, nimic nu a fost confirmat oficial de cele două ţări cu privire la acest subiect.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a evocat în faţa presei "perspective" de cooperare militară cu Phenianul, în pofida sancţiunilor internaţionale ce vizează Coreea de Nord din cauza programelor sale în dezvoltare nuclear şi de rachete.

Şefa diplomaţiei nipone Yoko Kamikawa a subliniat la rândul său, joi, un risc de "încălcare" a sancţiunilor ONU asupra armamentului Coreei de Nord.

La rândul lor, SUA au atenţionat că ele nu vor ezita să impună noi sancţiuni împotriva Phenianului şi Moscovei, dacă va fi cazul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. devine frecventabil koreeanul ? haha

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb