"Prima Casă" a împiedicat căderea preţurilor la apartamentele vechi

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 21 ianuarie 2010

Iniţierea proiectului "Prima Casă" a împiedicat căderea liberă a preţurilor apartamentelor până la nivelul înregis-trat în anul 2006, potrivit companiei de consultanţă imobiliară "Colliers International". Începând cu martie 2008, moment în care s-a atins punctul de vârf al preţurilor apartamentelor vechi, indicele imobiliar BREI-Vechi a avut un parcurs accelerat descendent. Căderea s-a stopat în momentul în care ,,Prima Casă" a început să se apropie de lansare. Practic, în acest moment, proprietarii de apartamente - mulţi dintre ei aşteptând cumpărătorii de câteva luni bune - s-au oprit din cursa atragerii puţinilor clienţi din piaţă. Astfel, începând cu iunie-iulie 2009, preţurile au început, pentru prima dată după primul semestru al anului 2008, să crească.

Această creştere se datorează exclusiv programului de finanţare iniţiat de guvern, care a avut drept consecinţă creşterea preţurilor apartamentelor de două camere şi a garsonierelor. Creşterea s-a extins apoi şi către apartamentele de 3 camere care nu se puteau menţine la valori similare celor de 2 camere. Spre exemplu, dacă în Militari un apartament de 2 camere a crescut de la o valoare de 55.000 - 57.000 euro până la 63.000-65.000 euro, apartamentele de 3 camere din aceeaşi zonă nu puteau să rămână la valori de 65.000-70.000 euro.

Indicele apartamentelor noi, BREI-Nou, nu a cunos-cut în 2009 nicio revenire. Deşi nu a avut o coborâre la fel de abruptă ca BREI-Vechi, indicele apartamentelor noi a scăzut şi el constant.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb