"Prima Casă" poate avea efecte pozitive dacă include şi locuinţele noi

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 9 iunie 2009

"Prima Casă" poate avea efecte pozitive dacă include şi locuinţele noi

Autorităţile trebuie să fie foarte atente cum întocmesc normele de aplicare programului "Prima Casă", pentru ca acesta să aibă, cât de cât, un efect pe piaţă. Conducerea Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC) consideră că, aplicat corect, programul ar fi benefic pentru piaţa imobiliară. Liviu Simion, vicepreşedintele PSC, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă: "Programul trebuie să includă şi locuinţele noi. Altfel, beneficiarii direcţi sunt băncile, care îşi reiau, cu această ocazie, creditarea în condiţii confortabile. Banii nu trebuie să ajungă numai la apartamentele vechi, ci şi la cele noi, pentru a da o gură de oxigen dezvoltatorilor şi constructorilor".

Domnia sa apreciază că, dacă beneficiarii programului sunt mai mult cumpărători de apartamente vechi, tot ar fi un semnal bun: "Pe piaţa imobiliară, vor mai avea loc nişte tranzacţii şi se vor mai debloca nişte bani. Semnalul acordării de credite ipotecare va fi unul bun pentru piaţă, dar dezvoltatorii şi constructorii vor resimţi mult mai târziu beneficiile Primei Case, numai dacă programul va fi suplimentat cu fonduri în acest an sau continuat anul viitor".

Adriana Iftime, directorul general al PSC, susţine că problema principală în aplicarea programului este solvabilitatea cumpărătorilor: "Acum prioritatea nu mai este achiziţionarea locuinţei, ci păstrarea locurilor de muncă. Băncile nu fac pomeni, iar tinerii cu venituri reduse vor avea probleme cu accesarea programului. Cel mai bine este ca statul să susţină, măcar şi prin garanţii, construcţia de locuinţe noi, care are efect imediat în economie".

Potrivit PSC, la nivelul Bucureştiului, au fost predate, anul trecut, numai vreo 2.000 de unităţi locative noi. Aplicarea Programului "Prima Casă" ar facilita tranzacţionarea a circa 16.000 de unităţi locative, nivel care nu va determina majorarea preţurilor.

Citiţi

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb