Primăria Constanţa a intentat acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul retrocedărilor

S.B.
Miscellanea / 6 aprilie 2021

Primăria Constanţa a intentat acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul retrocedărilor

Primăria Constanţa a anunţat că a intentat acţiuni civile în instanţă pentru recuperarea prejidiciului creat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, dorind astfel să primească peste 20 de milioane de euro. În acest dosar fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare, alături de mai mulţi foşti angajaţi ai Primăriei Constanţa şi oameni de afaceri, informează news.ro.

Primăria Constanţa a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că a intentat acţiune civilă pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul Retrocedărilor.

"Astfel, pe 1 aprilie 2021, au fost depuse la Tribunalul Constanţa 6 cereri de chemare în judecată prin care se solicită instanţei obligarea pârâţilor la plata sumei de 11.733.999 dolari şi 11.011.021,40 euro reprezentând o parte a prejudiciului cauzat patrimoniului UAT Municipiul Constanţa, constatarea nulităţii absolute a mai multor contracte de vânzare cumpărare, precum şi rectificarea mai multor cărţi funciare în sensul radierii pârâţilor din cărţile funciare şi intabularea dreptului de proprietate al UAT Municipiul Constanţa", se arată în comunicat.

Primarul Vergil Chiţac menţionează că fosta administraţie a refuzat să facă acest pas "pentru a-şi proteja capii şi acoliţii"

"Am depus acţiuni în instanţă pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat oraşul bucată cu bucată. Am făcut acest pas pe care defuncta administraţie a refuzat să-l facă pentru a-şi proteja capii şi acoliţii. Am încredere că justiţia ne va da şi de această dată dreptate şi vom recupera prejudiciul cauzat", a explicat primarul municipiului.

Primăria Constanţa menţionează că în cele şase dosare iniţiate se află mai multe persoane printre care fostul primar Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, foşti angajaţi ai Primăriei sau oameni de afaceri precum Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Cristian Talpău, Ciocăneanu Constantin, Barbu Paraschiva, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Săvulescu, Cristian Borcea, APV Media Turism SA sau Nisipuri SRL.

În Dosarul Retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori.

De asemenea, prin Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

Totodată, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul acestui dosar, în sensul revenirii unor terenuri (unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcţii, cu unul sau mai mulţi proprietari) în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Constanţa, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb