Primul magazin Carrefour Express Angst a fost inaugurat oficial azi în Piaţa Domenii din sectorul 1 al Capitalei, în urma unui contract de franciză încheiat în premieră între Grupul de retail francez Carrefour şi Societatea comercială Angst, a anunţat Francois Melchior de Polignac, directorul Carrefour România, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Inaugurarea noului magazin reprezintă o etapă foarte importantă, o dovadă a încrederii pe care Carrefour o are în companiile din România, într-o perioadă în care toată lumea vorbeşte despre impactul crizei economice. De asemenea, lansarea francizei Carrefour în România constituie o mostră a angajamentului şi a încrederii pe care grupul nostru o are în economia acestei ţări. Noi ne dorim să ne apropiem de consumatorul din România, iar noul magazin Carrefour Express Angst vrea să funcţioneze sub sigla < un prieten aproape de tine >. Acest spaţiu comercial reprezintă de fapt contopirea a două lumi diferite, respectiv a celei reprezentate de o companie multinaţională şi a celei simbolizate de o societate locală", a declarat directorul Carrefour România.
La rândul său, Sorin Minea, preşedintele Angst, a declarat: "Suntem convinşi de faptul că grupul francez ne va ajuta să existăm pe piaţă. Pe consumator îl câştigi în două moduri: prin practicarea unor preţuri competitive şi prin desfacerea unor produse de o calitate satisfăcătoare sau foarte bună. De-a lungul celor 21 de ani de când Angst există pe piaţa din România, eu m-am bazat mereu pe calitate, principiu de la care nu voi face rabat nici de acum încolo. Sperăm ca până la sârşitul anului să mai deschidem încă trei magazine Angst, deoarece societatea noastră nu are de gând să dispară de pe piaţă, ci dimpotrivă, să-şi consolideze poziţia", a declarat Sorin Minea.