Procedura de bail-in, un "cocktail exploziv" pentru stabilitatea financiară a Europei?

Mai sunt puţine zile până când va intra în vigoare Directiva de Redresare şi Rezoluţie Bancară (BRRD) la nivel european. De la 1 ianuarie 2016, creditorii băncilor şi clienţii cu depozite mai mari decât pragul de garantare (100.000 de euro) vor fi "chemaţi" să contribuie la salvarea băncilor aflate în dificultate.

Din păcate, această măsură, care ar trebui să ridice povara bail-out-ului de pe umerii contribuabililor, nu este însoţită şi de un cadru de reglementare pentru creşterea semnificativă a transparenţei la nivelul sistemelor bancare.

Oare deponenţii nu sunt îndreptăţiţi să cunoască exact situaţia financiară a băncilor, în condiţiile în care economiile lor pot fi confiscate fără drept de apel? Întrebarea este retorică, desigur, dar se pare că nu şi pentru autorităţile de reglementare şi supraveghere.

În cadrul unei conferinţe de la Mannheim, din septembrie 2015, a fost prezentată o lucrare în care se arată că "autorităţile de supervizare nu trebuie să publice informaţia integrală referitoare la testele de stres aplicate băncilor", după cum scrie Reuters, deoarece "cunoaşterea situaţiei precare a unei bănci îi va determina pe deponenţi să-şi retragă fondurile şi se va ajunge la panică". Unul dintre autori, Thilo Pausch, este economist la Bundesbank, banca centrală a Germaniei.

"Mecanismul optim pentru testele de stres trebuie să permită existenţa unei incertitudini reziduale la nivelul deponenţilor", se mai arată în articol. Reprezentanţii Bundesbank au declarat că articolul reprezintă doar opiniile autorilor, iar BCE nu a dorit să comenteze.

Având în vedere intrarea în vigoare a mecanismului de bail-in de la începutul anului viitor, care va fi însoţită şi de lansarea unei noi runde a testelor de stres în Europa, apar numeroase semne de întrebare cu privire la informaţiile care vor fi făcute publice.

Este foarte probabil ca autorităţile de supraveghere bancară să urmeze recomandările celor doi economişti, în numele păstrării stabilităţii financiare. Dar atunci, cum mai poate fi justificată aplicarea procedurii de bail-in, în condiţiile în care deţinătorii conturilor, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, nu dispun de niciun mijloc de apărare?

În contextul scandalului din Italia, generat de "salvarea" a patru bănci regionale după reţeta din Cipru, şeful Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Italiei a declarat că "reglementările privind bail-in-ul pot submina încrederea în sistemul bancar", conform unei articol recent de la Reuters. Acesta este unul dintre motivele pentru care autorităţile de la Roma au grăbit procesul de rezoluţie, astfel încât să nu se aplice noua directivă europeană.

În opinia lui Carmelo Barbagallo, "bail-in-ul poate amplifica riscul instabilităţii sistemice create de o criză la nivelul băncilor individuale", deoarece "transferă costul crizei de la contribuabili către o categorie mai puţin numeroasă, dar la fel de îndreptăţită pentru a fi protejată, cum este aceea a micilor investitori şi a pensionarilor care au investit, direct sau indirect, în pasive bancare".

În faţa unei comisii parlamentare, Barbagallo a prezentat consecinţele aplicării noii directive europene de bail-in în cazul celor patru bănci. Astfel, "excluderea doar a depozitelor garantate ar fi însemnat sacrificarea banilor pentru 1 milion de deponenţi şi pierderea a 6.000 de locuri de muncă", după cum scrie Reuters, iar pierderile s-ar fi înregistrat şi la nivelul creditorilor de rang superior, în timp ce aproape 200 de mii de IMM-uri, care au împrumutat de la cele patru bănci, ar fi fost nevoite să-şi ramburseze imediat creditele.

În urma scandalului, premierul Renzi a anunţat că se va înfiinţa o comisie care să analizeze ce s-a întâmplat în sistemul bancar în ultimii 10 ani. Este greu de crezut că ancheta se va finaliza vreodată, iar dacă se va ajunge la o concluzie, este şi mai greu de crezut că aceasta va fi publicată în întregime.

Un mic exemplu este suficient pentru susţinerea afirmaţiei. Comisia Europeană a criticat vânzarea unor produse bancare "nepotrivite" către micii investitori din peninsulă, după cum scrie versiunea italiană a publicaţiei online The Local. Salvatore Rossi, director general în cadrul Băncii Italiei, a declarat pentru Corriere della Sera că "banca a avertizat în trecut cu privire la vânzarea obligaţiunilor subordonate către clienţii retail", însă "Banca Italiei nu are autoritate să intervină în această privinţă". Oare unde am mai auzit justificări similare?

Aplicarea directivei BRRD va fi supravegheată de o nouă instituţie, Consiliul Unic de Rezoluţie (n.a. Single Resolution Board, unul dintre pilonii Uniunii Bancare din Europa), care va publica, în curând, şi cerinţele minime referitoare la fondurile proprii şi pasivele eligibile (n.a. MREL, Minimum Requirement for own funds and Eligible Liabilities), cărora li se va aplica procedura de bail-in.

"Cerinţele MREL trebuie publicate în mod inteligent, adică fiecare creditor trebuie să cunoască pe ce treaptă a ierarhiei se află instrumentele sale financiare", a declarat recent Elke König, preşedintele SRB, conform unei ştiri Bloomberg.

Necesarul de capital va fi mai ridicat în cazul băncilor de importanţă sistemică, unde se va ţine cont nu doar de mărimea instituţiilor financiare, ci şi de complexitatea tranzacţiilor şi a instrumentelor financiare din portofoliu, iar rata minimă de adecvare a capitalului este de 8% din activele totale.

În declaraţia economistei germane aflate în fruntea SRB apare, însă, un aspect deosebit de îngrijorător pentru creditorii subordonaţi ai băncilor. "Nu mi-aş paria averea pe faptul că fiecare creditor subordonat va şti cât de subordonat este", a mai precizat Elke König pentru Bloomberg. Implicaţiile sunt evidente: pierderea banilor, parţială sau totală, poate veni pe neaşteptate, în condiţiile unui sentiment de falsă siguranţă.

Concluzia? Pe fondul unei transparenţe deficitare în ceea ce priveşte adevărata situaţie financiară a băncilor din Europa, dar şi a incertitudinilor referitoare la ierarhizarea creditorilor subordonaţi ai băncilor, directiva BRRD se poate dovedi un "cocktail exploziv" pentru stabilitatea financiară.

Este puţin probabil ca autorităţile europene să poată controla reţeaua complexă de transmitere a efectelor unui bail-in bancar, chiar şi pentru o instituţie financiară care nu este considerată de importanţă sistemică, dar aflată aproape de acest prag.

În aceste condiţii, creditorii băncilor şi deponenţii, chiar şi cei garantaţi, trebuie să realizeze că sunt singuri în faţa necunoscutului şi să caute cât mai multe informaţii spre a se proteja, pentru că atunci când ajung la poarta bail-in-ului va fi prea târziu.