Profit de peste 500 milioane de lei pentru Fondul Proprietatea, în iunie

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iulie 2016

Fondul Proprietatea (FP), o companie ce are o capitalizare bursieră de 8,34 miliarde de lei, a raportat la finalul lunii iunie un profit de 540,74 milioane de lei.

Acesta este un rezultat pozitiv faţă de sfârşitul lunii mai, când a avut pierderi de 95 de milioane de lei.

Activele nete ale fondului au urcat de la 11,4 miliarde de lei în mai, până la 11,8 milioane de lei în luna iunie. Discountul preţului pe acţiune este de 36,57%, calculat la o valoare a activului net unitar de 1,1445 lei la finele lunii iunie, potrivit Mediafax.

Îmbunătăţirea în cifrele companiei este realizată în mare parte de redresarea Hidroelectrica, care are are o pondere de 27,68% din VAN-ul societăţii, a doua pondere ca mărime în portofoliul FP este OMV Petrom cu 21,87%.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) se tranzacţionau la preţul de 0,77 lei per titlu în data de 14 iulie. În anul curent titlurile FP au înregistrat o depreciere de 6,05%, iar în ultima lună cotaţia titlurilor FP a crescut cu 7,18%.

The Bank of New York Mellon are o deţinere de 34,48% din FP, urmată de diverşi acţionari instituţionali străini cu deţinere de 24,72% şi de persoanele fizice române cu o deţinere de 20,42%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930