Profitul Băncii Carpatica a crescut, anul trecut, cu 77%

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 februarie 2014

Profitul Băncii Carpatica a crescut, anul trecut, cu 77%

Magda Sîrghe, Tradeville: "Pe termen scurt, nu ne aşteptăm la o evoluţie spectaculoasă a titlurilor BCC"

Banca Comercială Carpatica (BCC) a raportat pentru anul trecut un profit net de 38,4 milioane lei (8,59 milioane euro), în creştere cu 77% faţă de 2012, susţinut de recuperarea creanţelor din impozitul amânat de 11,89 milioane lei. Activele s-au diminuat cu 14%, la 4,06 miliarde lei.

În 2012, profitul net s-a situat la 21,66 milioane lei.

Carpatica a realizat în 2013 un profit brut de 26 milioane de lei, cu 5,16% peste nivelul din anul precedent, datorită unei aprecieri a venitului net cu 12% (aproape 24 milioane lei), la 217,15 milioane lei, fiind afectat de costurile de transformare organizaţională şi de creşterea provizioanelor, se arată într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Soldul net al creditelor a crescut cu 4% (44 milioane lei) faţă de 2012, la 1,226 miliarde lei, iar cel al depozitelor s-a apreciat cu 12% (306 milioane lei), la 2,82 miliarde lei. Astfel, banca a avut un raport credite/depozite de 55%.

Magda Sîrghe, analist financiar la Tradeville, ne-a declarat: "Banca Comercială Carpatica SA (BCC) a raportat pentru anul 2013 rezultate sub propriile ţinte stabilite prin buget atât în privinţa veniturilor, cât şi a profitului. Creşterea veniturilor s-a bazat pe majorarea venitului net din tranzacţionare, categorie de venituri care este volatilă de la o perioadă la alta, în timp ce creşterea profitului net a fost influenţată în proporţie de 32% de recuperarea creanţelor din impozitul amânat, situaţie excepţională care probabil nu se va repeta. Nefiind influenţat de aceasta, profitul brut s-a majorat cu doar 5%. Cheltuielile operaţionale au crescut, fiind motivate de aplicarea strategiei de restructurare. Între aspectele favorabile remarcăm trendul pozitiv al activităţii de creditare pentru persoane fizice şi majorarea bazei de depozite atrase, păstrând unul dintre cele mai reduse rapoarte credite/depozite de la nivelul sistemului bancar românesc, precum şi raportul cost/venit în scadere. Indicatorul de solvabilitate, de 11,83%, s-a situat la un nivel similar celui din 2012. Per ansamblu, rezultatele au fost pozitive, însă nu la nivelul aşteptărilor.

Pe termen scurt, nu ne aşteptăm la o evoluţie spectaculoasă a titlurilor BCC, însă pe măsura îmbunătăţirii rezultatelor financiare putem asista la o creştere a acestora. Surprize pot apărea în condiţiile în care sentimentul general al pieţei sau cel asociat sectorului bancar devine euforic sau în legătură cu zvonuri privind iminenta unei preluări, aşa cum s-a mai întâmplat.

În acest moment, comparativ cu emitenţi europeni din domeniu, cotaţiile BCC se situează la valori inferioare preţurilor teoretice ale multiplilor P/B şi P/E, potrivit rezultatelor generate de instrumentul nostru automatizat de analiza < BVB vs Europa >".

Creditele noi acordate companiilor s-au diminuat cu 79 milioane lei, la 530 milioane lei, scădere influenţată de procesul de transformare organizaţională care a presupus remodelarea fluxurilor şi a activităţii de creditare.

Directorul băncii, Johan Gabriels, a declarat: "Activitatea bancară dedicată IMM-urilor a dat rezultate bune, iar împreună cu o creştere susţinută a activităţii de trezorerie a generat pe parcursul anului venituri nete de 217 milioane lei. Activitatea de restructurare şi de reducere a riscurilor au avut un impact asupra profitului brut. Costurile acestor activităţi au fost în interesul pe termen lung al băncii chiar dacă au limitat profitul înainte de impozitare la 26 milioane de lei".

Cheltuiala aferentă pierderilor din creditele acordate a crescut cu 16 milioane lei, la 25 milioane de lei, reflectând cu precădere deprecieri privind creditarea IMM-urilor şi deprecierea aferentă Carpatica Invest (7 milioane lei).

"Cheltuielile operaţionale au crescut cu şase milioane lei, ajungând la 166 milioane lei, incluzând un cost de patru milioane lei pentru transformarea organizaţională şi o reducere a personalului cu 20% comparativ cu 2012", se spune în comunicat.

Rata cost/venit a scăzut de la 77% la 69%.

Rata de solvabilitate estimată este de 11,83%, luând în calcul profitul obţinut anul trecut, la finele lunii decembrie solvabilitatea băncii fiind de 10,64% fără a include profitul.

Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a crescut de la 6,24% la 9,79%, reflectând în principal creşterea profitului, iar rentabilitatea activelor (ROA) s-a apreciat de la 0,48% la 1,04%. Banca este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, cu 41,28%, şi Tănase Corneliu, cu 11,28%.

Tribunalul Bucureşti a hotărât, la 30 ianuarie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi a fostului director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti decis să menţină hotărârile Tribunalului Bucureşti.

Potrivit DNA, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Magda Sîrghe, analist financiar la Tradeville, apreciază: "Ştiri despre cazul Carpatica Asig au început să apară la sfârşitul lunii ianuarie, iar cotaţia BCC nu pare să fi fost influenţată de acestea.

Evoluţia titlurilor BCC pare mai degrabă corelată cu evoluţia indicilor bursieri de pe pieţele internaţionale". Acţiunile BCC au scăzut vineri cu 0,15%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb