Programul de reabilitare termică a blocurilor necesită şase miliarde de euro

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 20 iunie 2008

Programul de reabilitare termică a blocurilor necesită şase miliarde de euro

Reabilitarea termică a clădirilor din ţară costă şase miliarde de euro, potrivit calculelor specialiştilor prezenţi în cadrul Forumului Energetic Regional "FOREN", la Constanţa. Expertul în probleme de energie şi fost preşedinte al RENEL, Aureliu Leca (n.r. în prezent, şeful catedrei UNESCO de Ştiinţe Inginereşti din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti) a declarat: "Mai mult decât atât, necesarul de investiţii pentru modernizarea sistemelor de furnizare a căldurii, respectiv centrale de cogenerare/centrale termice, transport, distribuţie) se ridică şi acestea la alte şase miliarde de euro".

La rândul său, directorul Direcţiei Programe Reabilitare Termică din cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), Gina Petrescu, a declarat că şase miliarde de euro pentru reabilitarea termică reprezintă o cifră reală. Domnia sa susţine că Uniunea Notarilor Publici va informa populaţia, printr-un anunţ postat în fiecare birou notarial, că de la 1 ianuarie 2010 nu se va mai putea face nicio tranzacţie imobiliară fără existenţa unui certificat de eficienţă energetică. Potrivit legii, după 1 ianuarie 2010, orice tranzacţie imobiliară (vânzare-cumpărare sau închiriere) trebuie să aibă la bază acest certificat.

Potrivit NewsIn, secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), Horia Irimia, prezent la FOREN, a spus că 96% dintre locuinţe sunt proprietate privată şi că dacă s-ar subvenţiona reabilitarea termică a acestora, ar însemna ca statul să intervină în piaţa liberă. În ceea ce priveşte costurile necesare reabilitării unui bloc de locuinţe, Horia Irimia a dat exemplul unui imobil din Medgidia cu 12 apartamente cu două şi trei camere. Pentru acesta, auditul şi proiectarea costă 36.000 lei, la care se adaugă costurile pentru execuţie, de 143.550 lei.

În 2008, vor fi reabilitate termic 145 de blocuri de locuinţe în mai multe oraşe din ţară ce fac parte din "Programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe", alături de alte 693 de blocuri. Până în prezent, 14 clădiri au fost reabilitate, din cele 693 de blocuri înscrise în acest program, în Bucureşti, Buzău, Medgidia, Moldova Nouă, Ploieşti, Topoloveni, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Târgovişte şi Târgu Mureş. Primele blocuri au fost înscrise în anul 2005, iar anul trecut s-a făcut prima execuţie, potrivit datelor prezentate de directorul Direcţiei Programe Reabilitare Termică. În ţara noastră, există 85.000 de blocuri de locuinţe, cu trei milioane de apartamente şi şapte milioane locuitori.

În cadrul programului multianual, pot fi înscrise numai blocurile construite între 1950 şi 1990, indiferent de sistemul de încălzire al acestora. Lucrările sunt finanţate de stat (34% din suma necesară) şi de Consiliile Locale şi Asociaţiile de Proprietari, cu câte 33% din banii necesari.

Consiliile Locale inventariază clădirile care trebuie să intre pe programele anuale de reabilitare termică, conform OUG nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Tot aces­tea trebuie să constituie Comisia de Eficienţă Energetică, să notifice Asociaţiile de Proprietari despre condiţiile de eligibilitate a programului, criteriile de selecţie, finanţarea programului, cos­turile estimative. Administraţiile locale trebuie să obţină de la Asociaţiile de Proprietari acceptul privind includerea în programul de reabilitare termică şi dovada existenţei fondurilor necesare proiectului.

Conform primului Plan de Acţiune privind Eficienţa Energetică transmis de Româ­nia Comisiei Europene, aşa cum prevede Directiva 2006/32/EC, se preconizează ca prin aplicarea măsurilor de reabilitare termică la blocurile de locuinţe incluse în Programul multianual să se realizeze economii de energie de circa 25% faţă de situaţia actuală. Astfel, economia realizată pentru perioada 2008 - 2010 este de aproximativ 36.000 MWh/an (circa 3 mii tone echivalent petrol ).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb