PROIECT DE LEGE CONTROVERSAT AL COALIŢIEI DE GUVERNARE Colaborarea cu SRI - posibil să devină obligatorie

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 2 iunie 2022

Colaborarea cu SRI - posibil să devină obligatorie

Un proiect legislativ aflat în dezbaterea coaliţiei de guvernare prevede că persoanele fizice şi juridice sunt obligate să furnizeze informaţii SRI la cererea angajaţilor acestui serviciu Textul mai prevede şi faptul că ofiţerii SRI pot fi traşi la răspundere penală doar cu aprobarea şefului CSAT, care este preşedintele ţării Gheorghe Piperea: "Dacă se emite o astfel de reglementare vom ajunge într-o situaţie mai gravă decât în 1989 şi înseamnă că tot ce s-a întâmplat în ultimii 32 de ani a fost total inutil" Nicu Fălcoi: "Obligarea companiilor de a colabora cu SRI arată clar o apropiere foarte puternică de ceea ce prevăd legile securităţii din China"

Persoanele fizice şi juridice, precum şi autorităţile şi instituţiile publice vor fi obligate să acorde sprijin Serviciului Român de Informaţii (SRI) la cerere pentru derularea operaţiunilor sale, se arată la articolul 9 al unei iniţiative de act normativ privind funcţionarea SRI, text aflat în dezbatere în cadrul coaliţiei de guvernare. Obligaţia respectivă nu există în actuala legea de funcţionare a SRI, care este în vigoare din anul 1992.

O asemenea prevedere, dar care se referă doar la ministere, organele statului şi organizaţiile din sectoarele public şi privat, apare însă în legea 51/1991 şi stipulează că acestea sunt obligate "să acorde sprijinul necesar la cererea organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi să permită accesul acestora la datele deţinute, care pot furniza informaţii privitoare la securitatea naţională".

Textul actual aflat pe masa coaliţiei de guvernare mai prevede la aliniatul 1 al articolului 32 că persoana căreia un angajat al SRI i-a cerut sprijinul este obligată să păstreze secretul "asupra aspectelor care au făcut obiectul cererii".

Proiectul de lege nu prevede sancţiuni pentru persoanele fizice şi juridice care nu sprijină SRI la cerere, dar arată că beneficiarii legali ai serviciilor furnizate de SRI răspund civil, disciplinar sau material pentru prejudiciile cauzate de neluarea măsurilor necesare, în condiţiile legii. Respectiva menţiune este neclară, pentru că nu stabileşte sancţiuni precise pentru instituţiile sau autorităţile publice care sunt considerate beneficiari legali.

O altă prevedere controversată din proiectul legislativ se referă la faptul că, potrivit articolului 39, ofiţerii SRI vor putea fi audiaţi, percheziţionaţi sau reţinuţi pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu numai de procurori anume desemnaţi. Articolul respectiv mai arată că, pentru efectuarea oricăror activităţi de urmărire penală, accesul organelor abilitate în sediile şi obiectivele Serviciului în care se gestionează informaţii secret de stat se realizează doar cu aprobarea preşedintelui Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (n.r. - care este preşedintele României) şi informarea prealabilă a directorului general al Serviciului, în baza unor mandate emise de judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu alte cuvinte, vorbim despre o superimunitate ce ar urma să fie acordată angajaţilor SRI pe principiul celei acordate magistraţilor prin legea prin care a fost desfiinţată Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

În prezent, legea 14/1992 actualizată în anul 2014, nu prevede o procedură specială prin care un ofiţer SRI poate fi tras la răspundere penală. Conform actului normativ citat "cadrele din sectoarele operative la Serviciului Român de Informaţii sunt funcţionari publici care îndeplinesc atribuţii ce implica exerciţiul autorităţii de stat, avînd toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate". Altfel spus, ofiţerii SRI nu beneficiază în prezent de regim special în faţa legii penale, altul decât cel stabilit pentru funcţionarii publici.

O simplă testare a pieţei?

Am încercat să aflăm mai multe detalii în legătură cu prevederile de mai sus, dar membrii coaliţiei de guvernare pe care i-am contactat telefonic ne-au transmis că nu cunosc subiectul sau că nu comentează pe această temă.

În schimb, deputatul Nicu Fălcoi, membru al Comisiei de Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, susţine că respectivul proiect este o aberaţie legislativă şi că, de fapt, reprezintă o testare a publicului de către unii membrii ai coaliţiei PSD-PNL-UDMR.

"Obligarea companiilor de a colabora cu SRI arată clar o apropiere foarte puternică de ceea ce prevăd legile securităţii din China. Compania Huawei a fost scoasă din piaţa europeană şi globală pentru că în China legea securităţii prevede ca orice firmă să colaboreze cu serviciile de securitate. Acesta a fost motivul invocat de SUA atunci când au blocat accesul pe anumite pieţe a companiei Huawei. În ceea ce priveşte super-imunitatea ofiţerilor SRI, este vorba clar de o prevedere aberantă. Să ajungi la preşedintele ţării pentru aşa ceva, este o aberaţie. Eu cred că vorbim doar despre o testare a pieţei, făcută din partea coaliţiei de guvernare, aşa cum a fost şi în cazul proiectului de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi mobilizarea generală. Este doar o testare a pieţei şi nu cred că viitoarea lege a SRI va include prevederile respective", ne-a spus Nicu Fălcoi, care a precizat că a renunţat demult să mai caute explicaţii la gesturile pe care le fac unii din actuala coaliţie de guvernare.

Clasa privilegiată a imunitarilor

Avocatul Gheorghe Piperea ne-a oferit şi punctul de vedere bine structurat al unui specialist în domeniul juridic, punct care este total ostil iniţiativei legislative aflată în dezbaterea membrilor coaliţiei de guvernare.

"Eu sper că este o glumă, sper că este o idee imbecilă a unor parlamentari care nu au ce face, care nu au altă treabă decât să facă astfel de glume sinistre. Dacă se emite o astfel de reglementare vom ajunge într-o situaţie mai gravă decât în 1989 şi înseamnă că tot ce s-a întâmplat în ultimii 32 de ani a fost total inutil, pentru că se va legaliza ceea ce pe vremea Securităţii era doar o cutumă; se va legaliza delaţiunea, vei fi obligat să devii delator, dacă cineva vine la tine şi spune că este interesat de apărarea unor mari interese naţionale şi te forţează să dai informaţii. (...) Nu era suficient că avem deja delaţiunea ridicată la rang înalt prin lege prin ciripitorii avertizori de integritate - eu aşa traduc expresia blow whistlers -, acum vom avea ciripitori obligatorii şi delatori obligatorii. Mă mir că nu le vor da nişte bani pentru asta. Ce rost are să ai o astfel de obligaţie de a răspunde serviciilor secrete, când avem legea penală care spune că, dacă afli că se întâmplă o infracţiune în instituţia în care lucrezi, eşti obligat să o declari, pentru că altfel rişti să intru tu în puşcărie pentru favorizare sau nedenunţare?", a spus, pentru ziarul BURSA, Gheorghe Piperea.

În ceea ce priveşte super-imunitatea care ar urma să fie acordată ofiţerilor SRI, domnul avocat Piperea a arătat că, la numărul mare de imunităţi existente în ţară, în lume şi în Europa, riscăm la un moment dat să ne trasnformăm într-o societate multilateral-dezvoltată, ca pe vremea comunismului, în care existau 15.000 de privilegiaţi ce erau imuni la orice, indiferent ce făceau, iar restul populaţiei era egală în sărăcie şi în lipsire de drepturi şi libertăţi.

"Avem imunitate pentru judecătorii Curţii Constituţionale a României, avem imunitate pentru preşedintele ţării, avem o super-imunitate pentru judecători care nu pot fi daţi în judecată fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii, avem imunitate pentru parlamentari şi, în ultima vreme, ave o imunitate pentru producătorii de medicamente şi pentru cei care se ocupă cu aşa zisa ştiinţă medicală şi aşa zisa medicină. Introducem şi imunitatea celor din serviciile secrete şi am rezolvat toată problema. Asta, în condiţiile în care nu ştim câte persoane vor beneficia de o astfel de imunitate, mai bine zis cui i se aplică. Nu vom şti niciodată câte servicii secrete sunt în România, câţi membri au şi cine anume are imunitate de răspundere. Ce anume au de ascuns domnii din SRI de au nevoie de imunitate şi ce interes public salvează această acordare de imunitate. E absolut înspăimântător acest proiect. Cred că este o iniţiativă făcută de cineva la beţie", a concluzionat Gheorghe Piperea.

Deputatul liberal Ioan Cupşa, vicepreşedinte al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, ne-a spus, referitor la proiectul legislativ aflat în dezbaterea coaliţiei de guvernare:

"Nu voi susţine nicio super-imunitate pentru cei din serviciile secrete. Dacă veţi urmări poziţiile mele din ultimii ani, m-am pronunţat întotdeauna împotriva introducerii unor astfel de prevederi legislative. În ceea ce priveşte prevederea din textul respectiv privind obligaţia cetăţenilor şi companiilor de a colabora cu Serviciul Român de Informaţii, nu comentez până când nu există mai multe date cu privire la proiectul respectiv şi până când nu avem o decizie a liderilor coaliţiei pe respectivul pachet legislativ".

Întrebat dacă această super-imunitate nu este similară celei oferită judecătorilor Curţii Constituţionale şi magistraţilor prin legea de desfiinţare a SIIJ, Ioan Cupşa a preferat să nu răspundă, deşi legea de desfiinţare a Secţiei speciale a trecut de Parlament şi cu voturile deputaţilor şi senatorilor PNL.

---------------------

Reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR dezbat în această perioadă mai multe proiecte legislative printre care se numără cele care privesc funcţionarea şi organizarea serviciilor de informaţii, armatei, ministerului de Interne şi CSAT. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, în 27 mai, că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliţie, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Le dam. FALSE.

    Nici nu se mai ascund bestiile astea autohtone! Vor o Dictatura pe fatza a Serviciilor in Romania! Doar o revolutie generala ne mai scapa de astia!

    1. Inca un pas,de asta data mare,spre dictatura ORANELOR,nostalgici securitatii jubileaza.Romanii nu au voi sa fie si sa se simta liberi,neurmariti pas cu pas.

    Dansează Ceaușescu în mormânt,oare revoluția a fost făcută pentru ....

    multi in cazul de fata sri , nu au aflat ce stie toata lumea , ca respectul se castiga , nu se impune si nici nu se cerseste . auzi mereu ,vreau respect , da ? la munca nu l-a intins mana . la perceptia actuala a oamenilor despre sri de institutie antiromaneasca si dusmanoasa fata de populatie , colaborarea care o vor nu poate fi decat cu forta si cu rezultatele stiute in asemenea cazuri .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb