Proiectul de desfiinţare a Rasdaq, avizat de Comisia economică, industrii şi servicii

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iunie 2013

Proiectul de desfiinţare a Rasdaq, avizat de Comisia economică, industrii şi servicii

Proiectul va fi supus, astăzi, avizului Comisiei pentru afaceri europene

Proiectul de reglementare a segmentului Rasdaq, în sensul trecerii firmelor listate pe piaţa Rasdaq şi cele de la segmentul \"nelistate\" pe una din pieţele reglementate sau pe un sistem alternativ de tranzacţionare, a primit, marţi, avizului Comisiei economice, industrii şi servicii.

În continuare, proiectul legislativ trebuie să fie avizat, astăzi, şi de Comisia pentru afaceri europene, urmând ca, pe 11 iunie, să fie trimis pentru raport Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.

Brokerii consideră că orice reglementare a segmentului Rasdaq este binevenită, atât timp cât incertitudinea în care se află această piaţă va fi clarificată.

Proiectul desfiinţării segmentului Rasdaq a fost iniţiat, pe 19 martie, de un grup de 28 de senatori pentru dezbatere în Senat.

În tot acest timp, Ministerul Finanţelor analizează solicitarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să iniţieze un proiect cu aceeaşi temă.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are un rol consultativ în ceea ce priveşte acest proiect legislativ.

Conform variantei propuse de senatori, Bursa de Valori Bucureşti are obligaţia ca în termen de cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să identifice societăţile ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq şi care îndeplinesc condiţiile de admitere pe o piaţă reglementată.

Astfel, Consiliul de Administraţie al societăţilor identificate de BVB are obligaţia să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea Adunării Generale a Acţionarilor, în conformitate cu legea 297/2004 privind piaţa de capital, în termen de cel mult 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii, potrivit actului legislativ.

În situaţia în care Adunarea Generală a Acţionarilor nu aprobă iniţierea demersurilor pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, ci tranzacţionarea pe un sistem alternativ sau retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor, acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii AGA au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate.

În situaţia retragerii de la tranzacţionare, societatea are obligaţia ca în termen de 90 de zile să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea unei noi AGA, cu includerea în convocatorul adunării, prezentarea raportului întocmit de un evaluator independent înregistrat la CNVM privind preţul pe acţiune care urmează să fie achitat acţionarilor în cazul retragerii acestora din societate.

Proiectul prevede că preţul pe acţiune care urmează să fie achitat în cazul retragerii din societate se stabileşte de către un evaluator independent înregistrat la CNVM, iar dreptul de retragere poate fi exercitat de acţionari în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial.

\"În cazul în care acţionarii solicită retragerea de la tranzacţionare, societatea trebuie să achite acestora contravaloarea titlurilor în termen de cel mult 45 de zile de la primirea cererii. În situaţia în care adunarea generală hotărăşte iniţierea demersurilor pentru admiterea pe un sistem alternativ de tranzacţionare, obligaţia de acordare a dreptului de retragere nu este aplicabilă\", indică proiectul.

Conform propunerii, activitatea pieţei Rasdaq şi a pieţei valorilor mobiliare necotate încetează în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Pe 12 noiembrie 2012, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a publicat un proiect de act cu caracter normativ în care se prevede ca firmele listate pe piaţa Rasdaq şi cele de la segmentul \"nelistate\" să fie mutate pe una din pieţele reglementate sau pe un sistem alternativ de tranzacţionare.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, a anunţat, în luna februarie, că va apela la Ministerul Finanţelor Publice să iniţieze un proiect legislativ pentru reglementarea Rasdaq.

Problema reglementării segmentului Rasdaq s-a pus încă din anul 2006, însă aceasta nu a fost clarificată până în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb