Prometal vrea afaceri cu 10% mai mari în 2014

E.D.
Companii #Construcţii / 18 iunie 2014

Prometal vrea afaceri cu 10% mai mari în 2014

Prometal, producător de plafoane metalice a înregistrat, în primele 3 luni al acestui an, o cifră de afaceri în creştere cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013, iar pentru sfârşitul lui 2014 reprezentantul companiei estimează o creştere similară cu cea din prima parte a anului, cu o producţie de aproximativ 66.000 mp de plafoane casetate, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.

"Pentru 2014 estimăm o creştere a cifrei de afaceri cu 10 procente. Linia de producţie a trapelor de vizitare (care permite accesul la instalaţii) şi linia de vopsitorie în câmp electrostatic, care au fost puse în funcţiune la începutul anului 2014, vor avea o contribuţie semnificativă în creşterea business-ului. Investiţia în cele două linii s-a ridicat la 150.000 de euro. De asemenea, se simte o revigorare a pieţei spaţiilor office prin renovarea sediilor de bănci şi a spaţiilor comerciale. În multe din aceste cazuri, tavanele cu fibră minerală se înlocuiesc cu plafoanele metalice. Estimăm că în următorii 3 ani, România va urma trendul din Europa, unde aproximativ 70% din piaţa de plafoane este reprezentată de plafoanele metalice. Acest aspect se va simţi într-un mod pozitiv şi în business-ul nostru", declară Cătălin Fecioru, director general Prometal.

Piaţa autohtonă de plafoane este estimată la 1.000.000 mp (fibră + metalice), din care plafoanele metalice reprezintă 10%. Conform estimărilor companiei, Prometal a avut anul trecut o cotă de 50% din piaţa de plafoane metalice, cealaltă jumătate fiind completată de importuri.

"Am reuşit în toţi aceşti ani de activitate, să influenţăm semnificativ scăderea importurilor de plafoane metalice şi să ne facem simţită prezenţa pe piaţa românească. Chiar dacă acest sector este încă slab dezvoltat, vom asista la o creştere în anii următori, când ponderea clădirilor de birouri care vor fi amenajate cu sisteme de plafoane metalice suspendate, va ajunge la 50 de procente. Asta pentru că plafoanele metalice prezintă, în primul rând, o durată de viaţă în exploatare net superioară tavanelor folosite în prezent. După care, parametri superiori de izolare acustică şi termică, reacţia la foc de clasă "0", rezistenţa în spaţii umede sau în spaţii ce impun un standard riguros de igienă, uşurinţa instalării şi întreţinerii, flexibilitatea încorporării aparatelor de iluminat / de ventilaţie / de siguranţă, varietatea finisajelor şi cromaticii, sunt alte caracteristici tehnice ale plafoanelor Prometal. Toate aceste aspecte duc la eficientizarea costurilor care reprezintă unul dintre principalele obiective ale oricărui sediu de birouri. Acesta este şi motivul pentru care plafoanele metalice devin soluţii fezabile preferate de administratorii sau proprietarii sediilor de birouri", declară Cătălin Fecioru.

Prometal, societate membră a grupului Menatwork, este unicul producător din România de plafoane metalice standard şi speciale. Are o experienţă de 8 ani în producţia de plafoane metalice, având o capacitate anuală de producţie de 150.000 mp. Compania îşi desfăşoară activitatea pe o suprafaţă de 1000 mp unde se produc şi depozitează peste 30 de tipuri de plafoane: casetate cu structură la vedere şi cu structură ascunsă, tip grilă sau lamelare. Datorită diferitelor tipuri de sectiuni, dimensiuni, finisaje şi nuanţe cromatice, plafoanele Prometal permit proiectanţilor şi arhitecţilor să obţină configuraţii originale în amenajarea spaţiilor. Parametrii tehnici speciali ce ţin de igienă, acustică, izolare termică, recomandă plafoanele Prometal în construcţii cu destinaţii speciale: spitale şi centre medicale, săli de concerte / spectacole / conferinţe, teatre, centre comerciale, aeroporturi, clădiri de interes public etc.

Afi Cotroceni, pasajul de la Piaţa Victoriei, pasajul de la Universitate, sau supermarketurile Kaufland, sunt doar câteva dintre proiectele realizate cu plafoanele metalice fabricate de Prometal.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb