Proruşii din Doneţk au organizat o defilare de 9 mai la Mariupol, pe o stradă mai puţin afectată de bombardamente

Proruşii din Doneţk au organizat o defilare de 9 mai la Mariupol, pe o stradă mai puţin afectată de bombardamente

G.U.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 9 mai 2022

Liderul separatist al autoproclamatei republici Doneţk, Denis Puşilin, a condus defilarea organizată astăzi în oraşul-port Mariupol de la Marea Azov, cu ocazia Zilei victoriei sovietice împotriva Germaniei naziste, şi a declarat că acest oraş face parte de acum "pentru totdeauna" din regiunea prorusă Doneţk (estul Ucrainei), relatează agenţia de presă EFE şi portalul ucrainean Obozrevatel, conform Agerpres.

Puşilin, în capul coloanei, a purtat împreună cu soldaţi şi alte persoane o pânză imensă de 300 de metri în culorile negru şi portocaliu ale panglicii Sfântului Gheorghe, un simbol militar recunoscut pe scară largă în Rusia, şi a scandat "Ura!", după cum se poate vedea într-un videoclip publicat de media independentă din Belarus Nexta Live.

Rusia a anunţat în 21 aprilie preluarea controlului asupra acestui oraş asediat, în care peste 90% din infrastructură a fost distrusă de ofensiva militară rusă.

Cu toate acestea, există încă o ultimă redută de rezistenţă a armatei ucrainene, cu un număr necunoscut de apărători ascunşi în reţeaua de tuneluri de sub combinatul siderurgic Azovstal.

În declaraţiile de la Mariupol, citate de agenţia de presă oficială rusă TASS, liderul prorus al Doneţkului, Denis Puşilin - îmbrăcat într-o vestă gri, cu o panglică agăţată la piept cu litera 'Z', simbol al campaniei militare ruse din Ucraina - a afirmat că "Rusia este aici (în acest oraş) pentru totdeauna".

"Rusia este aici pentru totdeauna şi în sfârşit sunteţi acasă. De acum este teritoriul Republicii Populare Doneţk pentru totdeauna. Nimeni nu ne poate lua asta imediat. Avem putere, avem posibilităţi, avem sprijinul celei mai mari şi mai frumoase ţări: Rusia", le-a spus el locuitorilor din Mariupol.

În prezent, potrivit lui Puşilin, autoproclamata republică Doneţk, a cărei independenţă a fost recunoscută de preşedintele rus Vladimir Putin cu câteva zile înainte de a-şi lansa campania militară în Ucraina, are sarcina de a recâştiga controlul asupra întregului teritoriu al regiunii Doneţk, iar după aceasta va decide asupra viitorului său.

"De îndată ce ajungem la graniţele constituţionale ale Republicii Populare Doneţk, adică graniţele fostei regiuni Doneţk, vom face pasul următor", a spus el.

Potrivit TASS, Puşilin a spus că electricienii au început refacerea reţelelor electrice în cartierele oraşului şi a anticipat că alimentarea cu apă va fi restabilită la Mariupol într-o săptămână.

Între altele, acesta a spus că Mariupolul, situat pe coasta Mării Azov, ar trebui transformat într-o staţiune balneară în cazul în care combinatul siderurgic Azovstal nu va fi reconstruit.

Aceasta ar genera locuri de muncă şi venituri suplimentare pentru cel mai mare oraş de pe coasta Mării Azov, a mai spus el.

Portalul ucrainean Obozrevatel remarcă faptul că defilarea de 9 mai a fost organizată pe o stradă mai puţin afectată de bombardamentele ruseşti asupra Mariupolului, iar televiziunile de stat ruse nu au transmis imagini cu zonele rezidenţiale complet distruse de armata rusă.

În imaginile transmise din Mariupol se văd militari cu banderole albe la mânecă. Se pare că locuitori ai oraşului care merg abătuţi în spatele lui Puşilin şi alţi ocupanţi au fost obligaţi sub ameninţarea armelor să participe la această manifestaţie, notează Obozrevatel.

Până la urmă, aşa-numita "paradă a prizonierilor" nu a mai avut loc la Mariupol, aşa cum anunţase la 5 mai Petro Andriuşcenko, consilierul primarului ucrainean din Mariupol.

Într-o postare pe Telegram, acesta susţine că persoanele care au participat la manifestaţia de la Maripol au fost aduse din Novoazovsk şi Doneţk.

"În cea mai mare parte sunt ruşi. În mod selectiv au fost atraşi vârstnici din Mariupol. Nu se observă voioşie şi bucurie pe străzi la trecerea coloanei. Oamenii sunt ademeniţi în piaţă cu promisiunea că li se va da să mănânce şi li se vor distribui produse alimentare", a mai spus Andriuşcenko în postare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb