Provocarea costurilor de capital în proiectele energetice nucleare din regiunea CESA

Energia nucleară este esenţială pentru securitatea furnizării energiei electrice în regiunea CESA. Opt ţări (Armenia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, România, Slovacia, Slovenia şi Ucraina) deţin 7% din totalul de reactoare nucleare la nivel global şi generează energie nucleară care reprezintă 22% din mixul lor energetic, dublu faţă de media globală, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Cele mai mari ponderi se înregistrează în Slovacia, Ucraina şi Ungaria, în timp ce cea mai redusă, sub 20%, este în România.

Mihai Drăghici, Partener, Consultanţă, EY România: "Extinderea centralei de la Cernavodă cu două noi reactoare CANDU, de 720MWe va contribui la sporirea securităţii energetice a României şi la atingerea obiectivelor de sustenabilitate. Totuşi, ca şi alte ţări din regiune, România trebuie să abordeze provocările legate de finanţare, costurile de capital şi cadrul de reglementare pentru a asigura succesul acestor proiecte. Angajamentul ferm al guvernului şi mecanismele de reducere a riscurilor vor fi esenţiale pentru atragerea investiţiilor necesare în viitorul energiei nucleare din România".

Aproape toate activele nucleare aflate în exploatare în această regiune sunt de tip reactor cu apă sub presiune, de concepţie sovietică (Vodo-Vodyanoi Energetichesky Reactor - VVER). Doar trei reactoare din regiunea CESA utilizează tehnologii alternative. În România, două unităţi folosesc reactoare bazate pe tehnologia canadiană CANDU 6, cu apă grea sub presiune. În Slovenia, unitatea deţinută în comun cu Croaţia utilizează un reactor american de tip PWR cu un sistem primar de răcire cu două bucle, potrivit comunicatului.

Vârsta medie a instalaţiilor nucleare active din regiunea CESA este uşor peste media globală (35 de ani, faţă de 32,2 ani), cele mai vechi reactoare fiind situate în Armenia şi Slovenia.   Cele mai întâlnite instalaţii nucleare în funcţiune sunt cele care utilizează reactoare nucleare de generaţia a II-a, mai veche. Versiunile avansate ale acestora (de generaţia a III-a), care oferă o eficienţă îmbunătăţită şi caracteristici de siguranţă superioare, sunt în exploatare în Bulgaria, Cehia şi Ucraina, fiind bazate pe tehnologia VVER-1000.

La cea de-a 28-a Conferinţă ONU privind schimbările climatice, care a avut loc în 2023 în Dubai, a fost lansată Declaraţia privind triplarea capacităţii de energie nucleară de la aproximativ 390 GW în 2023 la aproape 1.200 GW până în 2050. Regiunea CESA îşi planifică propria extindere a capacităţilor nucleare. Ţările care deţin deja active nucleare explorează suplimentarea acestora şi sunt considerate pieţe first-in-a-while (ţări care investesc pentru prima dată după o perioadă de timp mai lungă), în timp ce "nou-veniţii", precum Turcia, Polonia, Kazahstan şi Uzbekistan, intenţionează să lanseze primele lor centrale nucleare, dotate atât cu reactoare de dimensiuni mari, cât şi cu reactoare modulare mici (Small Modular Reactors, SMR).

⦁Slovacia deţine un reactor cu o capacitate de 0,4 GWe, aflat în construcţie la centrala de la Mochovce, şi şi-a propus construirea unui alt reactor la centrala de la Bohunice, cu capacitatea de 1,2 Gwe şi cu posibilitatea de creştere la 1,7 GWe. Reactorul VVER de la Mochovce este planificat să intre în exploatare în acest an, în timp ce operaţionalizarea completă a unităţii de la Bohunice este prevăzută pentru 2040.

⦁Bulgaria plănuieşte să construiască două reactoare suplimentare, cu o capacitate brută totală de 2,5 GWe, la centrala nucleară de la Kozloduy, utilizând tehnologia AP-1000 de concepţie americană. Prima unitate este estimată să intre în exploatare comercială în 2035, urmată de a doua unitate în 2037.

⦁România intenţionează să îşi dubleze capacitatea nucleară existentă la centrala nucleară de la Cernavodă prin construirea a două reactoare de 720 MWe, pe baza tehnologiei canadiene CANDU 6. Recent, proiectul a primit un aviz favorabil din partea Comisiei Europene cu privire la aspectele tehnice şi de siguranţă nucleară şi este planificat să devină pe deplin operaţional până în 2031.

⦁În Ungaria, construcţia a două noi reactoare cu o capacitate totală de 2,4 GWe, bazate pe tehnologia rusească Vodo-Vodyanoi Energetichesky Reactor (VVER-1200), la centrala nucleară de la Paks, este preconizată să crească capacitatea de producţie a energiei nucleare a ţării cu 120%, asigurând între 60% şi 70% din necesarul de energie electrică al ţării pe termen lung. Unităţile sunt planificate să devină operaţionale comercial până în 2032. În plus, Ungaria a informat Uniunea Europeană cu privire la intenţia sa de a extinde durata de viaţă operaţională a celor patru unităţi VVER-440 aflate în exploatare, vizând menţinerea acestora în funcţionare până în anii 2050.

⦁Cehia intenţionează să extindă centrala nucleară de la Dukovany prin adăugarea a două reactoare bazate pe tehnologia sud-coreeană APR-1000. De asemenea, este analizată posibilitatea construirii a două unităţi suplimentare la centrala nucleară de la Temelin, care vor utiliza aceeaşi tehnologie.

⦁Slovenia intenţionează să mărească capacitatea centralei nucleare de la Kr¹ko, care este deţinută în comun cu ţara vecină Croaţia, deşi această extindere nu este prevăzută să aibă loc înainte de 2040.

⦁Turcia va fi pionierul "noilor-veniţi" în domeniul energiei nucleare din regiunea CESA prin înfiinţarea primei sale instalaţii nucleare, Centrala Nucleară Akkuyu. Cele patru reactoare bazate pe tehnologia Vodo-Vodyanoi Energetichesky (VVER-1200) sunt programate să fie puse în funcţiune treptat până în 2028. În plus, alte două proiecte de centrale în Turcia, la Sinop (patru reactoare pe coasta Mării Negre) şi İğneada (patru reactoare în provincia Kirklareli, lângă graniţa cu Bulgaria), se află în prezent într-un stadiu mai puţin avansat de dezvoltare.

⦁În Europa Centrală, Polonia este singurul "nou-venit", anunţând planuri ambiţioase. Această ţară îşi propune să crească ponderea energiei nucleare de la zero în prezent la 20% din mixul său de energie electrică până în 2045. Guvernul polonez a aprobat planurile pentru prima centrală, Lubiatowo-Kopalino, cu trei reactoare AP-1000 de concepţie americană, care va fi amplasată în Pomerania, o regiune din nordul Poloniei, ţară care în prezent nu dispune de capacităţi de producţie a energiei din sursă nucleară. A doua centrală a obţinut aprobările pentru construire în regiunea Patnow-Konin din centrul Poloniei, care va avea două reactoare APR-1400 sud-coreene de 1.400 MWe fiecare. Amplasamentul unei alte centrale urmează să fie confirmat până în 2028. Există, de asemenea, planuri de dezvoltare a unor reactoare modulare mici în această ţară.

⦁Kazahstan, un important producător de uraniu, responsabil pentru 43% din producţia globală şi fabricant de echipamente de pompare pentru centralele nucleare, explorează posibilitatea construirii a două reactoare nucleare, fiecare cu o capacitate de 1.200 MWe, cu opţiunea de extindere la trei unităţi. Pe lista scurtă a potenţialelor tehnologii utilizate se numără reactoarele VVER-1200 şi VVER-1000 din Rusia, reactorul HPR-1000 din China, reactorul APR-1400 din Coreea şi reactorul EPR-1200 din Franţa.

⦁Uzbekistan, situat printre primii cinci producători de uraniu la nivel mondial, a ales să preia iniţiativa în utilizarea reactoarelor modulare mici pentru a acumula experienţă în acest sector emergent. Această ţară intenţionează să înceapă exploatarea pe deplin a centralei sale modulare cu şase unităţi până în 2033 şi menţine planuri de dezvoltare a unei centrale nucleare de dimensiuni mari, pe termen lung.

Cu toate acestea, centralele existente sunt programate să fie scoase din funcţiune în intervalul 2040-2050. Înlocuirea acestor reactoare în timp util este esenţială pentru evitarea unui deficit în furnizarea de energie electrică, mai ales în contextul în care cererea pentru energie este în creştere.

Economia dezvoltării unor capacităţi viabile de producere a energiei nucleare este complexă şi riscantă. De obicei, o fază de proiectare şi construcţie lungă, dificilă şi cu costuri de capital mari este urmată de o durată de viaţă economică lungă, cu costuri reduse cu combustibilul, cu costuri de exploatare relativ scăzute şi un factor de capacitate ridicat (70%-75% în Europa şi 90% în SUA). Succesul unui astfel de proiect depinde în mare măsură de costurile de capital, influenţate de evaluările riscurilor de către investitori, de cadrele legale, de politicile energetice naţionale şi de contextul politic. EY estimează că costul mediu ponderat al capitalului (CMPC) pentru construirea de noi centrale nucleare este între 5% şi 15%, comparativ cu între 5% şi 8% în cazul energiei solare şi eoliene. Modificările CMPC afectează semnificativ costurile energiei electrice şi competitivitatea proiectelor.

Angajamentul ferm din partea autorităţilor guvernamentale este esenţial pentru câştigarea încrederii investitorilor, iar finanţarea adecvată a noilor centrale nucleare depinde de o combinaţie de garanţii referitoare la preţ şi venituri şi mecanisme de reducere a riscurilor. Mecanismele precum contractele de achiziţie directă de energie electrică (PPA), contractele pentru diferenţă (CfD) şi modelele de bază de active reglementate (RAB) pot asigura fluxuri de numerar stabile şi adecvate, în timp ce un mecanism robust de reducere a riscurilor poate reduce sau transfera riscul ieşirilor de numerar neprevăzute legate de depăşiri de costuri, întârzieri şi modificări legislative.