Uniunea Europeană nu poate să dea vina decât pe propriile sale politici pentru preţurile record la gazele naturale, pentru că unii dintre membrii săi revând gaz ieftin rusesc la preţuri mult mai mari în interiorul UE, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters, citat de Agerpres.
El a cerut ca Uniunea Europeană să aprobe gazoductul Nord Stream 2, pentru a reduce creşterea preţurilor.
Gazoductul, care face legătura între Rusia şi Germania, a fost finalizat în septembrie, dar aşteaptă încă aprobarea autorităţilor de reglementare de la Berlin şi Bruxelles.
'Livrările suplimentare de gaz pe piaţa europeană ar reduce cu siguranţă preţul pe piaţa spot', a afirmat Putin, citat de agenţia RIA, la o şedinţă comună a Consiliului de Stat şi a Consiliului pentru ştiinţă şi educaţie.
În plus, conducta Yamal-Europe, care de obicei trimite gaz rusesc spre Europa Occidentală funcţiona în mod 'reverse' vineri pentru a patra zi la rând, pompând combustibil din Germania spre Polonia, au arătat datele operatorului german de reţea Gascade.
Putin a afirmat că Polonia a 'dat deoparte' Rusia de la gestionarea gazoductului Yamal-Europe, care transportă gaze pe traseul Rusia-Belarus-Polonia-Germania, dar care lucrează acum în modul 'reverse', trimiţând gaze spre est.
'Aceasta nu creşte volumele de gaz rusesc pe piaţa europeană, aşa încât preţul creşte', a spus preşedintele rus.
Putin a declarat joi că Germania revinde gaz rusesc Poloniei şi Ucrainei, în loc să ajute la calmarea unei pieţe supraîncălzite.
1. fără titlu
(mesaj trimis de STATY în data de 25.12.2021, 11:08)
ARE DREPTATE BOLSEVICUL !!! NUMAI HOTI SI PUNGASI , PRIN EUROPA ASTA !!! STATI SA VEDETI CUM O SA FIE , CAND O SA AJUNGEM LA MILA BULGARIEI SI A UNGARIEI , INTR-O PERIOADA DE GER CRANCEN , CAND CINSTITII NOSTRII GUVERNANTI , OR SA INCEAPA SA ZBIERE LA TOATE POSTURILE , CUM CA ROMANIA NU MAI ARE GAZE '''''' SUFICIENTE '''''', SI OR SA PLATEASCA PE ELE , LA COTITURA , CAT NU FACE !!! IN SCHIMB , VAD CA NU INTERESEAZA PE NIMENI SA FACA UN CONTRACT PE TERMEN LUNG CU RUSIA , DE 10 - 15 ANI , IN CARE SA AVEM GAZE ASIGURATE LA UN PRET MAI OMENESC !!! BINE CA VREMEA INCA MAI TINE CU NOI , SI N-A VENIT INCA GERUL !!! ASTA E O TARA ADUSA APROAPE DE FALIMENT !!!!!!!!!!!!! DE NISTE NECALIFICATI POLITIC !!!!!!!!!!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Emil în data de 25.12.2021, 11:39)
Viziune corectă!
Să fiți sănătos "multi ani"!
1.2. Din contra (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2021, 13:13)
Daca te gandesc ca liderii nostri nu au deloc interesul poporului in gand iti dai seama ca sunt extraordinar de capabili la ceea ce fac. Elite.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de STATY în data de 25.12.2021, 13:41)
MULTA SANATATE , D-LE EMIL !!! DUMI-TALE , SI D-LUI ''''' KAINES '''''', VREAU SA VA RASPUND LA COMENTARIILE DE LA ARTICOLUL '''''' RUSIA TRIMITE MERCENARI IN UCRAINA '''''', IN CARE M-ATI INTREBAT , DE UNDE STIU ATATEA DESPRE SITUATIA DIN DONBASS , DE LA '''''' sputnik -nu stiu cum ??? '''''' STIU , DE UNDE AR TREBUI SA STIE TOATA LUMEA DIN ROMANIA , ADICA DE LA TELEVIZOR !!! CE PARERE AI AVEA DUMNEATA , DACA GASCA DE INCOMPETENTI DE LA BUCURESTI , AR HOTARI ASA , DEODATA , SA TRIMITA ARMATA NATIONALA A ROMANIEI , IN JUDETELE HARGHITA SI COVASNA , CA SA-I ''''' INVETE MINTE '''''' PE MAGHIARII DE ACOLO , SA NU MAI POMENEASCA VREODATA DE '''''' AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC , SA ZICEM , SI LE-AR COMUNICA SOLDATILOR , SA FOLOSEASCA ARMAMENTUL DIN DOTARE , ODATA AJUNSI ACOLO , IMPOTRIVA '''''' ACESTOR BANDITI SI DUSMANI AI TARII ??? '''''' SI MILITARII ROMANI , CHIAR AR FACE ASTA ??? AR TRGE CU MULTA SENINATATE ASUPRA UNOR CIVILI COMPLET NEVINOVATI , PE BAZA CA ''''' AU PRIMIT ORDIN '''''' ??? AUD , D-LOR ''''' Emil ''''', SI ''''' Kaines '''''' ??? IA GANDITI-VA NITEL ??? CE NE-AR FACE EUROPA , NOUA , ROMANILOR ??? CE NE-AR FACE AMERICA ??? CE NE-AR FACE OMENIREA INTREAGA ??? CUM AR INCEPE SA VUIASCA SI SA URLE , 24 DE ORE DIN 24 , TOATE TELEVIZIUNILE DIN LUME ??? CAINII DE ROMANI , MACELARESC CU MULTA FEROCITATE , POPULATIA MAGHIARA NEVINOVATA !!! VA INCHIPUITI , CE-AR IESI ??? EI , ASTA AU FACUT IN ANUL 2014 MILITARII UCRAINIENI ACOLO , IN DONBASS , CU POPULATIA UCRAINIANA DE ETNIE RUSA !!! I-AU SECERAT CA PE CAINI !!! DE UNDE STIU ??? DAR VOI , DE CE NU STITI ??? VA PLACE SA ASCULTATI NUMAI PROPAGANDA TICALOASA , IN CARE N-I SE SPUNE MEREU CA NU MAI AVEM MULT DE TRAIT , CA ROMANIA E UN STAT ESUAT [ ASTA O STIU DE MULT SI COPIII '''''' !!! ] SI TOT FELUL DE ALTE LUCRURI , FACU-TE PARCA SA TE INNEBUNEASCA ??? CE-AR PATI ROMANIA ??? CE S-AR ALEGE DE NOI , DACA AM FI FACUT SI NOI , CE-AU FACUT UCRAINIENII CU PROPRIA LOR POPULATIE , CHIAR DACA DE NATIONALITATE RUSA ??????????????
1.4. Plile (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Keynes în data de 25.12.2021, 17:47)
Păi cine are pilele diasporei maghiare ,,de pretutindeni" cu ziua oficială în 15.03? Poate irlandezii într-o mică măsură și doar datorită dimensiunilor diasporei.
Maghiarii au fost tratați minunat în 1919-20 și 1944-45, raportat la masacrele comise împotriva românilor (vezi Huedin, Beliș, Ip, Trăznea). Acum, cu rușii din afara granițelor (nu și cu chinezii) poți face cam ce vrei câtă vreme au un stat fără soft power sau paria dacă suntem realiști, în ciuda pretențiilor de superputere nucleară și convențională.
Asta nu schimbă starea de fapt pe care o știu de la tatăl unei cunoștințe care face cam ce fac alți bișnițari în zonă: rușii folosesc mercenarii ceceni care n-au nici un fel de considerație față de civili, ca să mă exprim eufemistic. Știu de exemplu vreo trei tentative de a lichida un...cioban român, suspectat pe nedrept de spionaj (pentru care nu-l duce capul) mergând până la distrugerea unor clădiri cu rachete grad.
Până la urmă ciobanul a fost declarat de către ceceni vrăjitor (necuratul) și persona non grata în zonă însă este doar un caz fericit al unui supraviețuitor ca prin miracol.
Probabil că se comit atrocități de ambele părți, așa că la război e ca la război, iar într-un război civil e și mai rău decât într-unul convențional: în cel civil granița dintre combatanți și ,,civili" este foarte fluidă și tinde spre estompare sau chiar ștergere.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2021, 23:39)
Frumos, Germ! Mai condamnabila e, insa, vinderea ieftina a gazului romanesc si importul de gaz scump,in schimb, facuta de proprii nostri guvernanti!