Operaţiunile de reorganizare sunt un subiect de interes în contextul noilor modificări fiscale, societăţile fiind tot mai interesate să-şi consolideze operaţiunile şi să-şi eficientizeze structurile. Însă fiecare operaţiune vine cu avantajele şi consecinţele aferente, fiscale şi financiare, şi ar trebui foarte bine fundamentată economic şi nu întreprinsă cu scopul principal de a obţine nişte avantaje fiscale. Despre aceste subiecte şi aspecte esenţiale legate de implicaţiile de natură juridică şi fiscală ale unui proces de reorganizare, fuziune sau divizare au discutat Anda Rojanschi, Partener D&B David şi Baias, Cristina Păduraru, Partener D&B David şi Baias, şi Cristina Fuioagă, Director Taxe, PwC România, într-o nouă ediţie a podcastului PwC Tax Talks.
Potrivit sursei citate, Operaţiunile de reorganizare cum ar fi fuziuni, divizări beneficiază de neutralitate fiscală în anumite condiţii atât la nivelul societăţilor, cât şi la nivelul acţionarilor/asociaţilor societăţilor implicate. Neutralitate este de fapt o amânare de la plata impozitelor până când câştigul este efectiv realizat. Practic, legislaţia fiscală ne acordă acest tratament favorabil, avantajos, desigur, în anumite condiţii, primul fiind criteriul de substanţă economică, iar al doilea de păstrare a valorilor fiscale, ale activelor şi pasivelor transferate prin cadrul reorganizării, ca şi cum operaţiunea nu ar fi avut loc.
O societate nu ar trebui să intre într-o operaţiune de reorganizare doar pentru un beneficiu fiscal. Spre exemplu, nu implementăm fuziuni pentru care nu există alte raţiuni decât beneficiul unor pierderi fiscale.
Avem şi situaţia în care operaţiunea poate să genereze consecinţe fiscale. Un simplu transfer de active care nu se califică, spre exemplu, ca un transfer de afacere, cel puţin din perspectiva impozitului pe profit, va genera un impozit suplimentar şi, de cele mai multe ori va implica şi o ieşire de cash, pentru că de cele mai multe ori tranzacţiile de asemenea manieră se fac între părţi afiliate şi atunci trebuie să existe un preţ şi un schimb de de numerar. Prin urmare, înainte de a intra într-o astfel de operaţiune, trebuie să fim atenţi şi la tratamentul fiscal şi la condiţiile pe care legislaţia fiscală le cere pentru a obţine un tratament favorabil.
O procedură de reorganizare este eficientă numai în măsura în care, la data efectivă, societatea care preia această activitate reuşeşte să o desfăşoare cu succes din prima zi. Dacă ne uităm strict la formalităţile juridice, la termenele din Legea societăţilor pe care le avem de îndeplinit, pentru a ajunge la această dată efectivă, ajungem la un calendar de două - trei luni de implementare, ceea ce este destul de puţin dacă ne gândim la ceea ce presupune cu adevărat transferul unui patrimoniu care implică autorizaţii, bunuri imobile, contracte comerciale, contracte de finanţare şi aşa mai departe.
Cheia reorganizărilor îndeplinite cu succes este etapa preliminară a acestor formalităţi juridice de analiză, în care ne uităm care sunt elementele de patrimoniu transferate, cum pot fi ele transferate şi care e de fapt calendarul real de implementare.
Legislaţia societăţilor cu privire la fuziuni, divizări a suferit modificări în ultimul timp, în sensul eficientizării procesului. Acum Registrul Comerţului este cel competent să aprobe procesele de fuziune şi de reorganizare. Dar avem un element de noutate care vine din legislaţia privind investiţiile străine directe şi trebuie să vedem în ce măsură un proces de reorganizare, fie el intragrup, trebuie să treacă printr-o aprobare a Consiliului Concurenţei pentru a fi implementat. Din păcate, dacă ne uităm acum la legislaţia aşa cum ea a fost transpusă în România, răspunsul este neclar. Mesajul informal transmis în cadrul discuţiilor cu autorităţile a fost că va fi nevoie de un acord al Consiliului Concurenţei pentru reorganizările intragrup.
Pregătirea şi concentrarea pe substanţă sunt la fel de importante, iar experienţa anterioară poate face diferenţa dintre un proces reuşit şi unul care este parcurs cu dificultăţi.