RADU DUDĂU, DIRECTORUL ENERGY POLICY GROUP, ESTIMEAZĂ: "Preţul ţiţeiului se va situa între 50 şi 70 dolari/baril, în următorii doi ani"

Reporter: Cum vă explicaţi scăderea cotaţiilor internaţionale pentru ţiţei de până acum?

Radu Dudău: Nu este nimic misterios sau conspiraţionist în scăderea cotaţiilor ţiţeiului. Avem o supraproducţie de petrol, în special din afara spaţiului OPEC (mai cu seamă din America de Nord), concomitent cu o scădere neanticipată a cererii (în special din China).

Criza propriu-zisă a început în octombrie 2014, când OPEC, sub bagheta Arabiei Saudite, a decis să crească producţia, în loc să o scadă, aşa cum se aşteptau analiştii. Acest lucru a declanşat un război comercial între producătorii americani şi cei din Golful Persic, din care, până acum, a pierdut toată lumea.

A câştigat, pe de altă parte, economia mondială, care a beneficiat de preţuri mult mai mici ale combustibililor.

Reporter: Cum comentaţi jocul OPEC? Este sau nu o mişcare pentru a restrânge influenţa Rusiei pe piaţa mondială a petrolului?

Radu Dudău: Cred că Rusia a fost o victimă colaterală în acest joc. Moscova a compensat, într-o anumită măsură, pierderile generate de prăbuşirea preţului prin creşterea producţiei de ţiţei, dar, totuşi, a primit o lovitură grea în plin conflict politic atât cu Occidentul, cât şi cu interesele sale strategice saudite în Orientul Mijlociu. Jocul OPEC nu a diminuat, însă, ponderea Rusiei (n.r. ca volum) pe pieţele globale, care este cel de-al treilea mare producător al lumii în prezent, după SUA şi Arabia Saudită.

Reporter: Cum credeţi că vor evolua cotaţiile petroliere în perioada următoare, având în vedere acordul istoric semnat la Viena cu Iranul?

Radu Dudău: Mai este destul până să vedem efecte concrete ale încheierii acordului. Deocamdată, sancţiunile nu au fost ridicate. Sigur, deja are loc o anumită efervescenţă a companiilor energetice internaţionale (nu americane!) la Teheran, dar va mai dura până când Iranul reintră propriu-zis în pieţele internaţionale.

Cred că lucrurile vor depinde, într-o anumită măsură, şi de felul în care se va implica Iranul în Siria, acum că Rusia a decis să preia un rol mult mai activ. Oricum, Iranul are stocuri de vreo 30 milioane barili de ţiţei, care ar putea fi lansate repede pe piaţă, după ridicarea sancţiunilor, dar acest lucru ar apăsa şi mai mult asupra preţului.

Altiminteri, eu cred că preţul se va situa în culoarul 50-70 dolari/baril Brent în următorii doi ani, cel puţin. Mai jos nu are nimeni interesul să coboare preţul, iar dacă va urca peste acest nivel, atunci va creşte din nou semnificativ producţia americană din şist, care va acţiona, astfel, ca un factor de reglare a pieţei.

Reporter: Autorităţile noastre vorbesc din 2012 despre un impozit suplimentar pe profitul din exploatare al companiilor petroliere. Nu s-a întâmplat nimic până acum. Ce şanse credeţi că mai sunt acum pentru introducerea noului sistem de impozitare, având în vedere că anul viitor sunt alegeri parlamentare?

Radu Dudău: Nu-mi este clar calendarul de implementare al noului regim fiscal petrolier în ţara noastră. Introducerea unui impozit suplimentar pe profit mi se pare o măsură complet inadecvată contextului actual, dat fiind apetitul oricum foarte scăzut al investitorilor pentru noi proiecte - dincolo de justeţea în sine a unui astfel de impozit, care ar fi o taxare dublă a profitului, dar şi o taxare discriminatorie pentru că este aplicată doar unei industrii.

Rămâne de văzut dacă va fi un impozit cu efecte retroactive - adică se va aplica şi acordurilor de concesiune deja încheiate. Dacă da, atunci vorbim de o încălcare a condiţiilor fiscale agreate la încheierea acordurilor petroliere. Dacă nu, impozitul suplimentar pe profitul din exploatare tot va crea o discriminare pentru operatorii nou intraţi pe piaţă, întrucât vor fi licitate în curând noi perimetre petroliere.

Reporter: În opinia Energy Policy Group (EPG), cum ar trebui să arate acest sistem fiscal pentru companiile care extrag ţiţei şi gaze?

Radu Dudău: EPG consideră că un sistem de fiscalitate petrolieră trebuie croit astfel încât să reziste fără renegocieri şi modificări pe durata medie a unui proiect petrolier, adică 25-30 de ani. Acest lucru nu este simplu, pentru că preţurile ţiţeiului au intrat într-o fază de volatilitate fără precedent. Astfel, când preţurile sunt mari, guvernele doresc modificarea termenilor fiscali, astfel încât să le revină o parte mai mare a rentei economice. Când preţurile sunt mici, companiile doresc termeni fiscali mai blânzi, astfel încât să poată continua investiţiile.

De aceea, credem că România are nevoie de un sistem fiscal flexibil, care să acopere un spectru larg de preţuri ale ţiţeiului, şi stabil, care să nu împingă părţile la renegociere o dată la câţiva ani. Există modele de succes aplicate pe plan internaţional, în state cu o foarte bună experienţă în exploatarea eficientă şi echitabilă a resurselor naturale.

EPG pledează în mod special pentru modelul de fiscalitate petrolieră al provinciei canadiene Alberta. Desigur, implementarea în România a unui model de acest tip ar presupune o adaptare la specificul geologic şi instituţional al ţării noastre, astfel că ar trebui să fie croit "pe măsura" României de un colectiv adecvat de experţi, care să reprezinte părţile interesate.

Reporter: Ce impact credeţi că va avea acordul cu Iranul pe piaţa europeană a gazelor? Se prefigurează noi trasee de transport?

Radu Dudău: Nu cred că Iranul va reconfigura semnificativ harta proiectelor de gaze care îşi propun să aprovizioneze Europa, ca alternative la gazele ruseşti. Iranul va mări şi mai mult relevanţa strategică a Turciei ca hub regional de tranzit şi de tranzacţionare a gazelor. Exportând volume mai mari de gaz în sud-estul Turciei, Ankara va putea dispune de mai multe gaze pentru exportul către Europa prin infrastructura aflată deja în construcţie: conducta transanatoliană (TANAP), Trans-Adriatic Pipeline (TAP), precum şi diversele interconectoare de capacitate mai mică, cu ţările balcanice.

Va fi interesant să vedem dacă şi cum va fi realizat proiectul Turkish Stream, din Rusia în Turcia, pe sub Marea Neagră, ca substitut al răposatei conducte South Stream. În momentul de faţă, discuţiile dintre Ankara şi Moscova sunt suspendate pe această temă. Discordia ţine, se pare, de nivelul de preţ al gazelor ruseşti, precum şi de mărimea planificată a gazoductului Turkish Stream.

Eu cred, însă, că perspectiva ca Iranul să devină un furnizor mai important al Turciei în viitorii câţiva ani întăreşte mâna Ankarei în aceste negocieri cu Moscova.

Reporter: Există vreun proiect realist pentru aprovizionarea cu gaze a Europei?

Radu Dudău: Coridorul Sudic de Gaze, din Azerbaidjan până în Italia (bazat pe South Caucasus Pipeline Baku-Tbilisi-Erzurum, TANAP şi TAP, precum şi pe ramificaţiile lor în Balcani) este cel mai realist, pe termen mediu. Dacă nu vor fi întârzieri serioase în dezvoltarea zăcământului azer Shah Deniz II din Marea Caspică, acest proiect va aduce, pentru prima dată, volume de gaz din afara Rusiei în Europa de Sud-Est, în 2020-2021.

Alte proiecte recent propuse au fost mai degrabă produsul unei febrilităţi declanşate de anunţul Gazprom că va suspenda tranzitul de gaze prin Ucraina pe ruta transbalcanică, către Turcia. Ele sunt, însă, pripite şi incerte.

Pentru România, este important ca Transgaz să demareze şi să finalizeze la timp construcţia conductei Giurgiu-Arad. Este un proiect important atât pentru eficientizarea sisstemului naţional de transport de gaze, cât şi pentru valenţele sale regionale, fiind parte a proiectului BRUA (Bulgaria - România - Ungaria - Austria).

Reporter: Cum apreciaţi progresele făcute până acum de UE în proiectul uniunii energetice, care îşi propune o piaţă unică de energie şi gaze?

Radu Dudău: Uniunea Energetică este schiţa unei strategii care reuneşte deziderate multiple şi diverse. UE nu a făcut, încă, un progres concret către armonizarea lor. Forma mai concretă pe care o va lua strategia Uniunii Energetice, după ce Maros Sefkovic îşi finalizează turul prin statele membre, va trebui să ofere o ierarhizare mai clară şi mai realistă a priorităţilor.

Reporter: Cum credeţi că vor evolua discuţiile în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice (COP21), care va avea loc la Paris, la finalul acestui an? Îşi vor lua mai multe ţări angajamente ferme de reducere a emisiilor?

Radu Dudău: UE a propus pentru COP21 un plan colectiv de măsuri privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră - în fapt, chiar ţintele strategiei Energie şi mediu 2030. La momentul actual, UE este, de departe, cel mai ambiţios actor al lumii în ceea ce priveşte combaterea schimbărilor climatice, deşi emisiile de carbon ale Europei nu depăşesc 12% din totalul global al emisiilor din sectorul energetic.

Pe de altă parte, este încurajator că Statele Unite şi China au încheiat un acord prin care se obligă să reducă emisiile de carbon. Mai mult, anunţul recent al Chinei de a introduce un sistem de "cap-and-trade" pentru emisii şi de a începe să reducă emisiile din 2030 este încurajator. Pe de altă parte, acest lucru înseamnă că China, care deja poluează de aproape trei ori mai mult decât UE, va putea continua să-şi crească emisiile de carbon an de an, până în 2030, în vreme ce UE se obligă să le scadă.

COP21 trebuie să ducă la un acord prin care toţi marii poluatori ai lumii să aibă planuri comparabile şi ambiţioase de reducere a emisiilor. Altminteri, se creează dezechilibre grave de competitivitate economică şi, la fel de grav, fenomenul de "carbon leakage": în regiunile cu reglementări disproporţionat de severe, precum UE, se vor închide capacităţi industrial energo-intensive, iar acestea se vor deschide în regiunile mai lax reglementate. Astfel că efectul va fi de mărire a emisiilor de carbon, nu de reducere a lor. Concertarea planurilor INDC (Indicative Nationally Determined Contributions) pentru COP21 este extrem de importantă.

Va reuşi COP21 să producă un acord unic, global, cu obligaţii juridice de limitare a emisiilor? Probabil că nu. Dar COP21 trebuie cel puţin să fixeze principiile şi conceptele unei asemenea abordări. Consider că toate ţările trebuie să facă loc mecanismelor propuse de piaţă pentru ca, în cele din urmă, investiţiile necesare transpunerii acestor obligaţii să vină de la sectorul privat.

Reporter: Vă mulţumesc!