"Rafo" reia tema garanţiilor de stat pentru investiţii

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Companii / 21 septembrie 2010

Chiriţoiu: "Rafo îşi doreşte să reia demersurile pentru obţinerea unui ajutor de stat"

Surse: "Demersul ar putea să fie făcut după rezolvarea cazului Oltchim"

Reprezentanţii companiei "Rafo" doresc să reînceapă discuţiile cu Consiliul Concurenţei pentru acordarea unui ajutor de stat, sub formă de garanţii pentru investiţii, a anunţat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.

"Sunt semnale că reprezentanţii de la Rafo ar dori sa reînceapă discuţiile pentru un ajutor de stat, sub formă de garanţii, dar momentan nu s-a făcut niciun demers oficial în acest sens", a afirmat Bogdan Chiriţoiu, întrebat pe această temă, în cadrul unui seminar al Consiliului Concurenţei în care s-a discutat, printre altele, şi de problemele legate de ajutoarele de stat.

Surse din piaţă susţin că de obţinerea unui ajutor de stat pentru rafinărie s-ar fi interesat deja unul dintre consultanţii companiei "Rafo", care se ocupă, printre altele, şi de situaţia combinatului "Oltchim" Râmnicu, Vâlcea cu privire la ajutoarele de stat.

Aceleaşi surse susţin că "Rafo" ar putea să beneficize de un ajutor de stat, sub forma de garanţii, dupa finalizarea cazului "Oltchim" de către Comisia Europeană care presupune conversia datoriilor în acţiuni şi acordarea de garanţii de stat pentru investiţii.

Corelarea situaţiei de la "Rafo" cu cea de la "Oltchim" în privinţa obţinerii de ajutoare de stat vine în condiţiile în care despre cele două companii s-a vehiculat, anul trecut, realizarea unui proiect comun care să prevadă înfiinţarea unui lanţ petro-chimic format din "Rafo", "Oltchim" şi divizia de petrochimie de la "Arpechim".

Divizia de petrochimie de la "Arpechim" a fost, în cele din urmă, achiziţionată de combinatul chimic vâlcean, iar din schema pentru formarea lanţului petrochimic mai lipseşte rafinăria oneşteană.

Obţinerea de garanţii de stat pentru investiţii, pe fiecare entitate în parte, în eventualitatea formării lanţului petrochimic, pare o soluţie preferată de către experţi în dauna celei care presupune eventuala acordare a unor garanţii în situaţia înfiinţării unui întreg lanţ petrochimic şi mai uşor de acceptat de către Comisia Europeană. Sunt voci care susţin că "Rafo" ar putea să obţină chiar mai repede acceptul Bruxelles-ului pentru un ajutor de stat decât "Oltchim", dat fiind faptul că este o firmă privată.

Demersul consultantului Rafo din ultima vreme vine după ce premierul Emil Boc a anunţat, la finele anului trecut, că în privinţa "Rafo" Oneşti, Guvernul a adoptat un memorandum prin care îşi arată disponibilitatea să acorde o garanţie de stat care să susţină până la 80% din investiţia de 330 milioane euro pentru realizarea lanţului petrochimic.

Acordarea unui ajutor pentru "Rafo" în baza memorandumului pregătit de Guvern nu a fost soluţionată, demersul fiind blocat din cauza problemelor cu reorganizarea juridică a rafinăriei, problemă rezolvată în această vară.

Pentru acordarea unor garanţii la "Rafo" s-a pronunţat şi preşedintele Traian Băsescu care declarase, tot la finele anului trecut, că Guvernul ar trebui să reacţioneze pozitiv la cererea companiei "Rafo" de acordare de garanţii de stat pentru angajarea unui credit necesar pentru investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb