"Rafo" şi-a mărit capitalul social

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 octombrie 2005

Capitalul social al "Rafo" Oneşti a crescut la 432,6 milioane RON, în urma hotărîrii acţionarilor companiei. Aceştia au decis marţi majorarea capitalului social cu 29,2 milioane RON, din care 28,6 milioane RON va reprezenta aportul în numerar al acţionarului majoritar, "Balkan Petroleum". Majorarea se va realiza prin emiterea a 11,6 milioane de acţiuni nominative, dematerializate, cu o valoare de 2,5 lei pe acţiune. Numărul maxim de acţiuni care poate fi subscris de către fiecare acţionar existent în Registrul Acţionarilor la data de 3 noiembrie 2005, data de înregistrare a hotărîrii AGA, se va determina conform legii, prin înmulţirea factorului de majorare a capitalului social, respectiv 1,07243, cu numărul acţiunilor deţinute de acţionari la data respectivă. Aportul lui "Balkan Petroleum" va consta în emiterea a 11,4 milioane din acţiuni şi reprezintă contravaloarea investiţiilor tehnologice şi de mediu asumate prin contractul de privatizare din anul 2001, cu modificările ulterioare. În urma acestei majorări, capitalul social va fi divizat în 173,05 milioane de acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei acţiune. O altă urmare a deciziei acţionariatului va fi procentul de capital pe care îl va deţine "Balkan Petroleum", respectiv 97,9413%, ceea ce reprezintă 169.488.813 din acţiunile "Rafo", cu o valoare de 423,7 milioane RON. Acţionarii "Rafo" au mai decis şi suspendarea activităţii societăţii "Expert Office SRL", la care compania din Oneşti deţine 99,6% din părţile sociale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb