RALUCA PRUNĂ: "Mă bucur că a fost redactat Memorandumul privind justiţia, chiar şi în al doisprezecelea ceas"

Andrei Stan
Politică / 21 septembrie 2016

Actualizare 09:30 Raluca Prună: "Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre veniturile salariale ale magistraţilor"

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, consideră că "Memorandumul privind justiţia" întocmit de asociaţiile profesionale este "o repetiţie a unor probleme recurente" şi spune, pe pagina sa de Facebook, că şi-ar fi dorit ca în document să se facă referire la teme precum salariile magistraţilor, efectele discreţionare ale legii penale şi ridicarea imunităţii.

"Câteva cuvinte despre protestele în magistratură. Nu e limba «tehnocrată» cea în care scriu, ci a responsabilităţii, plus a bunului simţ (common sense) şi a unei expertize în materie pe care nu o împart cu niciun politician vocal de azi. Memorandumul este în genere o repetiţie a unor probleme recurente. De 20 ani încoace: în 2000 eram aproape singură când mă ocupam de subiect. Mă bucur că acum avem un număr oarecum decent de magistraţi tăcuţi atunci... Vremuri grele până în 2004, nu pentru orice...", a scris Raluca Prună.

Ea arată că se poate vorbi de salarii nedemne în magistratură doar în comparaţie cu state membre de top din Uniunea Europeană, însă nu şi raportat la alte categorii profesionale din ţară - medici, profesori sau posturi de nivel înalt din aparatul administrativ central.

"Salarii nedemne azi? Poate că da. Dacă ne raportăm în mod absolut la state membre de top. Irlanda e exemplul preferat. Discutabile salarii sub aspectul raportării la medici, profesori sau cele mai multe funcţii de top din aparatul administrativ central. De aproximativ 1 la 6, alături de Bielorusia şi Rusia (apud CEDO). În Irlanda suntem la 1 la 2", mai scrie Prună.

Ministrul precizează, în privinţa salariilor din magistratură, că acestora li se adaugă şi alte venituri.

"Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu). Chiar şi pentru magistraţi pensionari acum trecuţi în avocatură - never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toţi cei detaşaţi din altă localitate (inclusiv membrii CSM). Toate acestea sunt posibile pe temeiul forţării unor legi neriguros redactate. Care nu sunt impecabile, recunosc. Vezi toate guvernele până la acesta", explică ea.

O altă temă despre care Raluca Prună spune că ar fi vrut-o abordată în Memorandum se referă la efectele discreţionare ale legii penale: "imunităţi şi ridicarea lor diferită în cazuri similare, pe limba celor necomplicaţi. Descumpănitor, pentru cetăţeni...".

Ministrul Justiţiei menţionează că a primit sugestii referitoare la eliminarea banilor pentru chirie şi creşterea salariilor în magistratură.

"De la topul CSM: să tai chiriile şi să dau salarii mai mari. Nu am acceptat acest troc, care ar scoate cu mâna Executivului această grandoare fiscal inconştientă şi nesustenabilă a predecesorilor, cu mentalităţi nealterate de infuzii occidentale la care ne place să raportăm. Când şi dacă ne convine. Aş putea discuta tăierea chiriilor numai dacă CSM se pronunţă prin vot covârşitor, exact ca pe aplicarea OUG 20, pe lipsa de oportunitate a menţinerii chiriei sine die. La magistraţi şi grefieri - în cuantum identic. Privilegii date prin lege, nu a Guvernului tehnocrat, ci a celor mai mândri că sunt români şi care - în acest ritm - îi vor lăsa pe români desculţi şi fără pensii cât de curând", mai explică ea, conform sursei citate.

(M.I.)

----------

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat ieri că se bucură că a fost redactat Memorandumul privind justiţia, chiar şi în al doisprezecelea ceas, deşi regretă că magistratura nu a fost la fel de vocală înainte de preluarea mandatului său.

"Eu salut faptul că fie şi în al doisprezecelea ceas asociaţiile de magistraţi au ieşit cu un memorandum pentru justiţie şi mă bucur, o spun foarte sincer, că acest memorandum a fost redactat pentru că n-am avut impresia în cursul acestor ultimi ani că magistratura română a fost prea activă în acest sens prin asociaţiile pe care le are", a declarat Raluca Prună, potrivit Mediafax. Ministrul a amintit că este membru de onoare al AMR după ce în 2004 societatea civilă a făcut ceea ce magistratura, prin asociaţii, nu a fost destul de puternică să facă.

"Am făcut atunci Asociaţia pentru o Justiţie Europeană în România care a fost un vehicul foarte important pentru avansarea pe o agendă a justiţie", a spus Prună.

"Resimt ca pe un regret că magistratura este foarte vocală acum şi nu a fost foarte vocală înainte ca eu să preiau acest mandat, însă iau asta ca pe o încredere în mine şi le promit că voi livra în măsura unor aşteptări realiste", a mai afirmat ministrul.

Totodată, Prună a reiterat că despre "măriri spectaculoase de salarii" se ocupă ministrul Muncii, dar a adăugat că sunt situaţii în care un poliţist poate să aibă salariul mai mare decât un procuror.

De asemenea, Raluca Prună a spus că justiţia are o problemă de subfinanţare pentru că toate încerările diverselor guverne de a face în aşa fel încât taxele de timbru, de exemplu, să rămână ca fonduri pentru justiţie au fost blocate.

"Eu aş vrea ca împreună cu Parlamentul, care văd că susţine demersurile magistraţilor, să acţionăm în aşa fel încât să arătăm că şi în Executiv, şi domniile lor în Parlament suntem serioşi. Eu propun public să dăm întâi taxele de timbru într-o măsură mult mai mare decât până acum magistraturii", a precizat ministrul Justiţiei.

Raluca Prună a explicat că astfel se poate finanţa mai bine infrastructura judiciară pentru că sunt mult instanţe care stau în condiţii improprii, subliniind că ICCJ stă într-o clădire improprie pentru nevoile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb