Candidatul umanist la Preşedinţia României, Ramona Ioana Bruynseels, taxează modul în care Guvernul pregăteşte procesul de votare al românilor din străinătate, printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedinţiei României, Guvernului şi Autorităţii Electorale Permanente, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook şi pe website, Ramona Ioana Bruynseels, trage un semnal de alarmă asupra pasivităţii cu care este tratată diaspora.
Ramona Ioana Bruynseels îi învinuieşte pe preşedintele şi primul ministru ai României de tratearea cu sperficialitate a problemei votului românilor din străinătate.
"Mai sunt două luni până la primul tur al alegerilor prezidenziale, iar dumneavoastră Domnule Preşedinte, şi dumneavoastră, Doamna Dancilă, trataţi cu o stupefiantă superficialitate problema votului românilor din străinătate! Pasaţi între Guvern şi Preşedinţie o problemă pentru care sunteţi, în egală măsura, responsabili!", a subliniat candidatul umanist înr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Candidatul Partidului Puterii Umaniste îi aduce la cunoştiinţă preşedintelui că nu i-a instruit pe ambasadorii români, reuniţi recent la Bucureşti, despre cum să promoveze votul în diaspora şi îi reproşeză premierului Viorica Dăncilă că a fost mai preocupată de supravieţuirea la guvernare decât de votul românilor din diaspora.
"Domnule Preşedinte, i-aţi instruit pe ambasadorii români, reuniţi recent la Bucureşti, cum să promoveze votul în diaspora? Nu cred, pentru că în spaţiul public nu a ajuns nimic. Iar dacă totuşi, v-aţi amintit vag şi de cei care în 2014 v-au asigurat mandatul, ce aţi făcut concret pentru a vă asigura că lucrurile se schimbă repede în bine? Aţi fixat termene limită? Aţi solicitat informări zilnice? Mi-e teamă că nu.
Doamna Premier, aţi aflat abia de câteva zile că Guvernul organizează alegerile? Că de luni de zile românii din diaspora nu sunt informaţi eficient despre procedura de vot? Aâi ştiut cu siguranţa care este situaţia reală, nu aţi aflat-o din presă, dar aţi fost mai preocupată de supravieţuirea la guvernare decât de votul românilor din diaspora. Cât despre Autoritatea Electorală Permanentă, ruşinea întârzierii cu care a decis să propună prelungirea termenului pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, nu ar mai fi ştearsă nici măcar cu o demisie la vârf!".
Profund indignată, Ramona Ioana Bruynseels, avertizează că românilor din străinătate trebuie să li se permită, măcar de această dată, să voteze în condiţii normale.
"În concluzie, este evident că Preşedinţia, Guvernul României şi Autoritatea Electorală Permanentă au mimat preocuparea pentru dreptul românilor din străinătate de a vota. Iar acest dezinteres contrastează flagrant cu grija arătată faţă de diaspora românească cu ocazia fiecărei runde de alegerii. În al doisprezecelea ceas, va solicit ferm domnule Preşedinte, doamna Premier, să treceţi peste orice jocuri politice, să prelungiţi termenele şi să îi lăsaţi pe români să voteze!"
1.
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2019, 15:19)
Cu duiosie ptr.Ioana
Sa te ajut cu ceva: neapărat 20 secții in Rusia tara NATO !
2. VORBE GOALE
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2019, 16:01)
ĂIA ȘI ĂȘTIA VOR V. ELECTRONIC NU BIROCRAȚIA!!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2019, 16:06)
e promovata cu prea multa perseverenta.probabil da bani pentru asta.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2019, 16:36)
D- na cred ca te-ai jucat prea mult te- a Președinția!