• Cererea netă de credite va deveni pozitivă în trimestrul al treilea
Băncile din zona euro au înăsprit din nou, în trimestrul al doilea, condiţiile de acordare a creditelor destinate persoanelor fizice şi juridice, şi vor continua această tendinţă în următoarele luni, dar într-un ritm mai scăzut, conform unui raport publicat, ieri, de Banca Centrală Europeană (BCE).
Dificultăţile economice care persistă reprezintă principala cauză a reducerii creditării, notează raportul BCE.
Potrivit documentului, cererea de credite a scăzut în trimestrul al doilea, firmele solicitând mai puţină finanţare pentru investiţii, achiziţii, fuziuni şi restructurare, dar băncile se aşteaptă la o uşoară redresare a creditării în trimestrul curent.
"Cererea netă de credite din partea companiilor va deveni pozitivă în trimestrul al treilea, pentru prima dată după ultimul trimestru din 2007", apreciază BCE.
Băncile au înăsprit condiţiile de acordare a creditelor destinate persoanelor fizice şi juridice în ultimele opt trimestre, din cauza crizei economice.
În timp ce economiştii arată că scăderea cererii este principalul motiv pentru reducerea creditării, politicienii şi oficialii BCE fac presiuni ca băncile să ajute economia prin acordarea de credite din fondurile primite de la guverne şi de la BCE.
• BCE îndeamnă băncile să intensifice creditarea
Vicepreşedintele BCE, Lucas Papademos, îndeamnă din nou băncile să intensifice creditarea, apreciind că acest lucru este în interesul instituţiilor financiare. "Băncile trebuie să realizeze că sprijinirea economiei este în interesul lor, pe termen lung", a declarat oficialul BCE, citat de cotidianul german Handelsblatt.