RAPORT BNR: România trebuie să înceapă corecţia macroeconomică în 2021

România trebuie să înceapă corecţia macroeconomică în 2021, potrivit raportului BNR, "România - Zona Euro MONITOR" cu numărul 5 din acest an.

Raportul examinează lupta cu pandemia şi criza economică, spaţiul de manevră limitat al autorităţilor publice din România din cauza deficitelor publice mari ante pandemie, a constrângerilor pe care le întâmpină o bancă centrală ce nu emite monedă de rezervă şi în condiţiile unor deficite externe considerabile.

"România a pornit lupta contra Covid-19 cu un deficit bugetar structural mare (peste 4% din PIB, cel mai mare în UE (Anexa 1, Grafic 3, pagina 45) şi deficit extern singular (cel mai mare între economiile emergente din UE - Anexa 1, Grafic 1 pag. 45); a şi intrat în procedura de deficit excesiv la începutul lui 2020, singurul stat din UE. Deficitul bugetar în 2020 va fi peste 9% din PIB, în linie cu deficite în economii emergente din regiune, dar pornind de la handicapul menţionat, care a redus considerabil spaţiul de manevră. Declinul PIB în 2020 va fi, probabil, in jur de 5% având în vedere valul doi al pandemiei şi subperformanţa agriculturii din cauza secetei.", se arată în raport.

În 2021, cele mai multe state UE vor avea deficite bugetare în scădere considerabilă (vor fi reduse cheltuieli nepermanente, provocate de pandemie şi criza economică); numai România ar rămane cu deficitul la un nivel peste 8% dacă nu s-ar efectua ajustări, în condiţiile unei creşteri cu 14% a punctului de pensie). România ar ieşi din tabloul general, ar dispărea efectul unui deficit comparabil cu cele din regiune. Iar pieţele financiare nu ar finanţa ani în şir deficite de peste 8% din PIB. Am ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB şi finanţarea ar fi tot mai problematică.

Deşi regulile fiscale în UE sunt suspendate în 2020 şi 2021, corecţia macroeconomică trebuie să înceapă în România. În economii emergente cu echilibre precare intervine pericolul "nonliniarităţilor". După 2009 băncile centrale au căpătat un rol crescut în gestionarea consecinţelor crizei financiare. Pandemia a făcut misiunea şi mai dificilă şi găsim aici o explicaţie pentru care bancheri centrali nu contenesc în a evoca limite ale puterii instrumentelor cu care operează cerând totodata guvernelor să facă mai mult. În spate se află teza susţinută de Olivier Blanchard şi alţi economişti, potrivit căreia rate naturale foarte scăzute (rate de politică monetară scăzute) ar permite o îndatorare mai mare în condiţiile pandemiei. Fiindcă, dacă dinamica economică ar revela rate de creştere economică superioare ratelor dobânzii, guvernele ar putea să practice inclusiv deficite bugetare primare atât timp cât are loc în timp stabilizarea nivelului datoriei publice ca pondere în PIB. Logica aceasta este validă dacă rata naturală scăzută persistă mult timp. Dacă însă se modifica condiţii structurale în economie, relaţia amintită s-ar putea să nu mai fie validă. Iar pentru economii emergente, fragile, există pericolul nonliniarităţilor: o rata de dobândă ce poate creşte rapid şi copleşi rata de creştere economică - ceea ce priveşte sustenabilitatea datoriei publice şi accesul pe pieţe financiare.

"Problema pentru România nu este stocul de datorie, care a fost de cca. 35% din PIB în 2019, dar ce poate deveni o problemă mare în câţiva ani. Este o problema în esenţă de flux, de presiuni pe buget (deficite) în condiţiile în care veniturile fiscale sunt foarte joase - sub 27% din PIB (cele mai scăzute în UE exceptând Irlanda). O creştere a cheltuielilor permanente ce înrăutăţeste deficitul structural ar duce la scăderea rating-ului suveran, la creşterea cheltuielilor cu serviciul datoriei publice. Aceasta ar invalida o prezumţie cheie în argumentaţia a la Blanchard, un nivel scăzut al ratei dobânzii. Fiindcă, dacă rata de creştere economică scade în mod substanţial (dincolo de impactul pandemiei asupra PIB-ului potenţial) şi dacă există un deficit primar considerabil, invalidarea argumentaţiei amintite este întărită: în timp ce rata de creştere economică se reduce, rata dobânzii urcă simultan cu un deficit primar în extindere - cele trei variabile se deteriorează lovind stabilitatea economică. România trebuie să înceapă corecţia macroeconomică în 2021, care depinde in mod covarsitor de reducerea deficitului bugetar structural. Această corecţie trebuie să fie graduală, pe cativa ani.

O viteză excesivă de corectie ar reintroduce economia în recesiune. Nici un deficit de 7% din PIB în 2021 nu va fi însă uşor de atins, mai ales dacă deficitul final în 2020 va depăşi 9,5% din PIB. În 2024 deficitul bugetar ar trebui să fie adus sub 3% din PIB pentru a crea premise necesare de accedere în Mecanismul Cursurilor de Schimb2/MCS2. Teza că este posibilă intrarea în Uniunea Bancară (UB) înainte de intrarea în MCS2 nu este convingătoare. Fiindcă şi pentru intrarea în UB este necesară o consolidare bugetară solidă, alaturi de o evaluare temeinică a activelor sistemului bancar (asset quality review). Pentru finanţarea deficitelor este nevoie de un program credibil de corecţie pe termen mediu (3-4 ani), cu sprijin masiv din partea fondurilor europene. În acest scop, este nevoie de un program de rezilienţă şi redresare al Romaniei care să se concretizeze în proiecte care pot fi lesne finanţate din resurse europene." se mai arată în raport.

Raportul accentuează problematica utilizării fondurilor europene. Banii europeni pot susţine cererea şi oferta agregate interne în perioada de corecţie macroeconomică, care ar trebui să acopere perioada 2021-2024. Un mesaj cheie al Raportului este că se poate realiza corecţie economică concomitent cu redresare şi transformare a economiei, de modernizare instituţională, dacă procesul de consolidare a bugetului este gradual, realist şi credibil şi dacă se face absorbţie masivă de fonduri europene. Se arată că ceea ce este numită "Chestiunea macroeconomică a utilizării fondurilor europene" este adesea subestimată în dezbaterea publică de la noi din cauza unui clişeu simplificator: că banii europeni apar pe ambele laturi ale bugetului public - la venituri şi cheltuieli. Se neglijează că ce contează pentru atenuarea efectului contracţionist al corecţiei este injectarea masivă de resurse suplimentare în sistemul economic. Această injectare de resurse suplimentare, din bugetul multianual al UE şi Fondul de rezilienţă şi redresare, împleteşte efecte cantitative cu efecte calitative.

Corecţia macroeconomică (reducerea deficitului bugetar) trebuie să aibă în vedere atât restructurare de cheltuieli cât şi venituri fiscale/bugetare în creştere. Regimul fiscal trebuie să fie transparent şi echitabil; toţi cetăţenii şi firmele să plătească - să se elimine portiţe (loopholes) care fac regimul fiscal inechitabil. Să nu se tolereze evaziunea fiscală, ca şi optimizări fiscale incorecte (tax avoidance), rente necuvenite. Consolidarea bugetară (deci nu numai fiscală, deoarece priveşte şi creştere de venituri) ar crea premise pentru intrarea în MCS2 (ERM2), ca anticameră la zona euro.

Este nevoie de un buget public robust. Este vitală asigurarea de bunuri publice esenţiale pentru economie: sănătate publică, educaţie publică, combaterea schimbării de climă ca ameninţare existenţială, infrastructura de bază (drumuri, cale ferată, amenajarea teritoriului). Starea sistemului de sănătate publică cere nu numai reforme profunde, ci şi resurse suplimentare; şi pentru educaţie este valabilă observaţia. În Raport se arată cât de puţin alocă bugetul public pentru educaţie şi sănătate faţă de alte state membre ale UE (Figurile 7 si 8, pag 61.)Să ţintim venituri fiscale anuale de 30% din PIB în 3-4 ani, prin eliminarea portiţelor de eludare a fiscului, prin mărirea bazei de impozitare, prin colectare mai bună (digitalizarea ANAF poate ajută), etc. Cu alte venituri proprii, pe lângă cele fiscale, resursele proprii ale bugetului public ar putea ajunge la peste 32-33% din PIB în câţiva ani. Cu bani europeni resursele bugetului public ar putea ajunge la 35-36% din PIB.

În Europa (UE) este la ordinea zilei creşterea veniturilor fiscale/bugetare prin combaterea evaziunii fiscale şi a optimizărilor fiscale (tax avoidance); România trebuie să valorifice această nouă abordare (prin viziune şi comportament) a partenerilor din UE.

Raportul se referă la gradul de robusteţe a sistemului bancar autohton, capacitatea de a rezista la şocuri puternice având în vedere efecte ale Pandemiei. BNR a luat măsuri în vederea diminuării efectelor negative generate de pandemie. Pe lângă reducerea graduală a ratei de politică monetară şi a flexibilizării cadrului de reglementare în contextul pandemiei, s-a recomandat instituţiilor de credit consolidarea fondurilor proprii inclusiv prin restricţii legate de distribuirile de dividende. Totodată, moratorii la plata creditelor au sprijinit debitorii în a gestiona mai uşor efectele pandemiei. Ca şi în celelalte state din UE, un test major pentru bănci va fi anul 2021, când posibile dificultăţi de lichiditate pentru unele companii pot deveni probleme de solvenţă. Aceasta situaţie va afecta şi bugetul public.