Raport PwC: Majoritatea angajaţilor din România vor să utilizeze AI şi să înveţe competenţe noi

S.B.
Companii / 17 iulie

Raport PwC: Majoritatea angajaţilor din România vor să utilizeze AI şi să înveţe competenţe noi

Schimbările accelerate din companii şi volumul de muncă mult mai mare din ultimele 12 luni i-au determinat pe angajaţii din România să înveţe utilizarea noilor tehnologii, arată rezultatele pentru ţara noastră ale sondajului PwC Workforce Hopes & Fears 2024.

Principalii factori care vor remodela în continuare locurile de muncă vor fi schimbările preferinţelor clienţilor şi ale reglementărilor guvernamentale, urmate de apariţia de tehnologii noi, de exemplu, AI sau robotică, cred aproape 40% dintre angajaţii români. Comparativ, la nivel global, schimbările tehnologice se află pe primul loc în topul factorilor care vor afecta locurile de muncă, fiind menţionate de 46% dintre respondenţi.

"Angajaţii au început să resimtă din ce în ce mai mult presiunile schimbărilor cu care se confruntă companiile în ultimii ani şi care se reflectă în eforturi pentru a ţine pasul cu noile tehnologii, reglementări şi alte tendinţe din economie. Vestea bună este că manifestă optimism şi implicare, majoritatea arătându-se pregătiţi să se adapteze la noi moduri de lucru, să deprindă alte competenţe şi să utilizeze tehnologii emergente, aşa cum este GenAI. În aceste condiţii, angajatorii trebuie să se asigure că investesc atât în angajaţi, cât şi în tehnologii pentru a atenua presiunile şi pentru a păstra talentele", a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Majoritatea respondenţilor (87%) arată că sunt pregătiţi să se adapteze la noi moduri de lucru şi văd potenţialul de a utiliza GenAI pentru a-şi creşte eficienţa. Totuşi, peste o treime manifestă teamă pentru siguranţa locului de muncă. Astfel, 53% dintre angajaţi se simt încrezători în siguranţa locului de muncă, dar 36% spun că schimbările recente îi îngrijorează.

"GenAI are potenţialul să transforme modelele de afaceri şi să schimbe fundamental anumite industrii. Companiile trebuie să evalueze cu precauţie riscurile asociate şi, în acelaşi timp, să acţioneze rapid pentru a profita de oportunităţi. Însă acest demers are şanse de succes doar cu implicarea angajaţilor. Cultivarea transparenţei şi încrederii în implementarea strategiei privind GenAI poate ajuta angajaţii să se simtă încurajaţi să experimenteze şi, în cele din urmă, să inoveze cu ajutorul acestei tehnologii", explică Daniel Anghel, Partener and Leader Tax, Legal & People PwC România.

Pe lângă schimbările resimţite în ultimele 12 luni, angajaţii au şi alte îngrijorări. Deşi au mai multă siguranţă financiară decât anul trecut, majoritatea sunt stresaţi din cauza banilor pentru că, deşi îşi pot plăti facturile, nu le mai rămân destui pentru economii, vacanţe sau cheltuieli suplimentare.

Angajaţii adoptă AI pentru a reduce presiunile la locul de muncă

O treime dintre angajaţi şi aproximativ 40% dintre directori generali (conform PwC CEO Survey) cred că timpul petrecut în activităţi administrative este ineficient ​​şi sunt de acord că GenAI i-ar putea ajuta să economisească acest timp.

Utilizarea GenAI la locul de muncă nu s-a răspândit încă pe scară largă. În timp ce 51% dintre lucrători afirmă că au folosit GenAI la locul de muncă cel puţin o dată în ultimele 12 luni, doar 5% o folosesc zilnic şi 13% săptămânal.

În acest context, doar 27% dintre respondenţii români se aşteaptă ca GenAI să le schimbe fundamental profesia în mai puţin de cinci ani, faţă de 40% la nivel global.

Competenţele. o monedă de schimb valoroasă

Perfecţionarea a devenit foarte valoroasă pentru angajaţi, pe care o consideră un element de diferenţiere a companiei. Circa 60% dintre respondenţi spun că angajatorul le oferă oportunităţi adecvate de a dobândi noi competenţe utile în carieră, iar 46% arată că aceste oportunităţi reprezintă un factor cheie atunci când decid să rămână sau să plece la alt loc de muncă.

"Inovaţia tehnologică a remodelat întotdeauna piaţa muncii şi a creat noi oportunităţi. Deşi inteligenţa artificială (AI) este adoptată rapid şi poate îndeplini mai multe sarcini decât tehnologiile anterioare, aceasta nu va duce la o scădere generală a locurilor de muncă. Cu toate acestea, este esenţial să ne adaptăm la noile realităţi. Studiul "Hopes & Fears Survey 2024" confirmă încă o dată necesitatea unei atitudini proactive faţă de învăţarea continuă atât din partea angajatorilor, cât şi a angajaţilor, în timp ce flexibilitatea şi deschiderea la schimbare sunt atuuri esenţiale pe o piaţă a muncii remodelată de inteligenţa artificială, precum şi perturbată semnificativ de contextul geopolitic şi economic", arată Oana Munteanu, Director People & Organisation PwC România.

Satisfacţia locului de muncă a crescut, iar salariul rămâne cel mai important criteriu

Principalul factor care îi motivează pe angajaţi este un salariu echitabil bazat pe performanţă. Din cei 86% dintre respondenţi care au apreciat ca fiind foarte şi extrem de important să fie plătiţi corect, 72% spun că actualul loc de muncă le oferă o remuneraţie mulţumitoare.

De asemenea, angajaţii au considerat că munca satisfăcătoare, colaborativă şi flexibilă este foarte importantă. Satisfacţia profesională a crescut uşor, de la 53% în 2023, la 59% dintre angajaţi care s-au arătat în acest an mulţumiţi. Cu toate acestea intenţia de a schimba angajatorul este exprimată de 20% dintre respondenţi, comparativ cu 18% în 2023.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb