RAPORTAT LA MONEDA SUA Euro, în cea mai lungă perioadă de apreciere din ultimul semestru

Alina Vasiescu
Internaţional / 8 decembrie 2013

Euro, în cea mai lungă perioadă de apreciere din ultimul semestru

Moneda unică europeană a crescut pe pieţele externe, în intervalul 2-6 decembrie, pentru a patra săptămână consecutiv, raportat la dolar, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de apreciere consemnată de euro din iunie până în prezent. Avansul a venit în condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) nu a recurs, în reuniunea de săptămâna trecută, la noi măsuri de stimulare.

Vineri, euro a urcat cu 0,3% pe piaţa din New York, la 1,3706 dolari. Pe întreaga săptămână trecută, avansul a fost de 0,9 procente.

Euro s-a apreciat faţă de cele mai multe valute ale partenerilor comerciali majori ai uniunii monetare, în condiţiile în care decizia de joi a BCE, de a menţine dobânda cheie la nivelul minim record de 0,25%, a avut mai multă influenţă asupra pieţei decât datele economice anunţate de SUA - evoluţia peste aşteptări a PIB în trimestrul al treilea, respectiv a ratei şomajului în luna noiembrie.

Amintim că, la data de 5 decembrie, după ce a decis să menţină dobânda cheie la nivelul minin record, preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că inflaţia în zona euro va rămâne sub ţintă în următorii doi ani, iar instituţia este gata să acţioneze dacă va fi necesar să ajute economia.

BCE anticipează o rată a inflaţiei în zona euro de 1,4% în 2013, respectiv de 1,1% în 2014. Totodată, primele prognoze ale BCE pentru 2015 arată că media inflaţiei din zona euro va fi de 1,3%, sub ţinta de aproape 2% avută în vedere de BCE.

"Am putea să înregistrăm o perioadă prelungită de inflaţie scăzută, care va fi urmată de un avans treptat al preţurilor", a declarat Draghi, adăugând. "Urmărim îndeaproape evoluţiile şi suntem gata să analizăm toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie".

Analiştii arată că Mario Draghi nu pare să se grăbească să decidă noi măsuri de relaxare.

Indicele Bloomberg U.S. Dollar, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de zece valute majore, printre care şi euro, a scăzut cu 0,4% în intervalul 2-6 decembrie, la 1.016,87 puncte, după două săptămâni de avans.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cretinilor, ne se apreciaza euro!

    Dolarul se depreciaza masiv datorita tiparnitei FED!

    1. draga EU,

      s-ar putea explica si in acest fel. Redactia Bursa a scris despre faptul ca Renminbi a ajuns a doua valuta internationala intrecand Euro. Sa ne uitam la valoare comparativ cu moneda chineza. Unul din motive este si mesajul pe care Jean Claude Trichet l-a sustinut la Frankfurt in aceasta saptamana. Prin discursul domniei sale a fost trasa la raspundere inconsecventa de a nu fi la fel de intransingent cu orice stat care incalca principiile asumate in contracte. Vedeti ca ati uitat un s in prima propozitie. Vroiati cu siguranta sa tipariti : Crestinilor, ne se apreciaza euro! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb