RAPORTUL MUELLER:  Trump a încercat să-l demită pe procurorul special însărcinat cu ancheta privind ingerinţele ruse

V.V.
Internaţional / 17 aprilie 2019

Donald Trump (Sursa foto: Twitter)

Donald Trump (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Donald Trump a încercat să-l concedieze pe procurorul special Robert Mueller, însărcinat cu ancheta privind rolul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, potrivit raportului Mueller dat publicităţii joi, relatează AFP şi Reuters.

Pe 17 iunie 2017, preşedintele american i-a "ordonat" şefului serviciilor juridice de la Casa Albă, Don McGahn, să-l acuze pe Robert Mueller de "conflict de interese" şi să ceară "revocarea sa". Don McGahn a refuzat să se supună, scrie procurorul special în raportul său.

De altfel, scrie Mueller în raport, atunci când Donald Trump a aflat despre faptul că el a fost numit procuror special pentru această anchetă reacţia sa a fost una cu totul nefavorabilă.

"Când (fostul ministru al justiţiei Jeff) Sessions i-a spus preşedintelui că a fost numit un procuror special, preşedintele s-a lăsat cu spatele pe scaun şi a spus: 'O, Doamne. Este teribil. Este sfârşitul preşedinţiei mele. Sunt terminat' ", se menţionează în raport.

De asemenea, Robert Mueller precizează că nu este "în măsură" să-l exonereze pe preşedintele american Donald Trump de suspiciunile de obstrucţionare a justiţiei în raportul său publicat joi, după 22 de luni de investigaţii.

"Dacă am fi siguri, după o anchetă riguroasă, că preşedintele în mod cert nu a comis nicio obstrucţionare a justiţiei, am spune acest lucru. Pe baza faptelor şi a standardelor legale aplicabile, nu suntem în măsură să emitem acest verdict", a scris procurorul Mueller.

Însă nici nu au fost găsite suficiente dovezi privind o acţiune de obstrucţionare a justiţiei din partea lui Trump, după cum a declarat şi ministrul justiţiei William Barr. De asemenea, în document se menţionează că ''deşi acest raport nu concluzionează că preşedintele a comis un delict, în acelaşi timp nu îl exonerează''.

Potrivit raportului, membri ai anturajului lui Donald Trump s-au întâlnit cu cetăţeni ruşi pe 9 iunie 2016 în speranţa că "îl vor ajuta" în campanie.

"Echipa de campanie se aştepta să primească informaţii de la Rusia care l-ar putea ajuta pe candidatul Trump în demersul său electoral", a scris procurorul special Robert Mueller. Însă interlocutorii ruşi "nu au furnizat astfel de informaţii", a adăugat el.

"Deşi investigaţia a stabilit că guvernul rus a avut percepţia că va beneficia de pe urma unei preşedinţii Trump şi a depus eforturi pentru a asigura obţinerea acestui rezultat (...), investigaţia nu a stabilit că membri ai echipei de campanie a lui Trump au conspirat ori s-au coordonat cu guvernul rus în activităţile sale de ingerinţă în alegeri", notează raportul.

"Contactele cu ruşi au constat în legături de afaceri, oferte de asistenţă la campanie, invitaţii pentru candidatul Trump de a-l întâlni în persoană pe Putin, invitaţii pentru întâlniri ale unor oficiali de campanie cu reprezentanţi ai guvernului rus şi poziţii politice care căutau o îmbunătăţire a relaţiilor SUA-Rusia", mai precizează documentul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb