Rareş Bogdan, către liderii europeni: "Ne-aţi minţit! Ne-aţi minţit în mod repetat"

E.M.
Politică / 13 septembrie 2023

Rareş Bogdan, către liderii europeni: "Ne-aţi minţit! Ne-aţi minţit în mod repetat"

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan le-a transmis, miercuri, liderilor europeni, că nu sunt capabili să pună presiune şi să îl oprească pe cancelarul Nehammer al Austriei de a umili şi sfida o ţară cu 25 de milioane de cetăţeni europeni, prin refuzul acestuia de a accepta România în Schengen, informează news.ro.

Liberalul mai spune că Nehammer sfidează şi umileşte NU doar România şi pe români, el îşi bate joc de eurosistem, de ei toţi, de la Consiliu până la Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.

Rareş Bogdan a spus: "Ne-aţi minţit! Ne-aţi minţit în mod repetat. Ne umiliţi şi păcăliţi constant deşi suntem cetăţeni europeni model, responsabili şi deschişi, toleranţi şi extrem de muncitori. Am făcut eforturi uriaşe şi am deschis larg uşile pentru 6 milioane de cetăţeni ucraineni ce fugeau din faţa agresiunii inacceptabile şi incalificabile a lui Putin. Ne punem la grea încercare fermierii noştri rămaşi cu mii de tone de cereale în hambare sau pe câmp pentru a primi cerealele ucrainene ce trebuie să ajungă în Nordul Africii şi Europa Occidentală, însă care rămân în cantităţi uriaşe şi pe teritoriul României. Ne-am securizat graniţele şi tocmai azi dimineaţă românii de la graniţa sudică cu Ucraina au primit mesaje de informare şi avertizare cu privire la protejarea de bucăţile de drone ce cad de pe celălalt mal atacat în rafale de ruşi".

Europarlamentarul a adăugat: "Nu sunteţi capabili să puneţi presiune şi să îl opriţi pe cancelarul Nehammer al Austriei de a umili şi sfida o ţară cu 25 de milioane de cetăţeni europeni. Nehammer sfidează şi umileşte NU doar România şi pe români, el îşi bate joc de eurosistem, de voi toţi, de la Consiliu până la tine, în mod special, Dragă Ursula".

Acesta se adresează şi preşedintei Parlamentului European şi preşedintelui Consiliului, Charles Michel.

"Tu, Roberta, Charles Michel ne faceţi promisiuni peste promisiuni iar noi privim cum România, exemplu al toleranţei etnice şi religioase, al parteneriatului corect şi asumat pentru forţele militare NATO este bântuită de stafia extremismului, anti-europenismului şi intoleranţei, ba mai nou, e drept că încă izolat, chiar şi al unui început de pan rusism şi pan asianism. Partide marginale au devenit periculoase din cauza refuzului Austriei de a ne accepta în Schengen şi al Vostru de a fi incapabili de a-l convinge pe cancelarul austriac Nehammer că greşeşte grav faţă de Europa Comună şi faţă de solidaritatea Construcţiei Europene", a arătat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL afirmă că: "vorbim în termeni elogioşi de viitorul Europei, dar tolerăm ca un fost ministru de Externe al Austriei, ce dansa la nuntă cu dictatorul Putin, să anunţe că s-a mutat în oraşul dictatorului, la Sankt Petersburg".

"Aud cuvinte ca solidaritate, unitate şi alte glume. Care solidaritate? Ce au cerut românii care sunt umiliţi pe coridoare marginale în aeroporturi? Ce unitate şi egalitate de şanse când românii stau la cozi kilometrice la graniţe? Am fost primii care am adoptat buget de 2% pentru apărare, iar acum mergem pe 2,5%. În timp ce noi securizăm frontieră, alţii se dezvoltă! Românii au apărat Europa în ultimii 500 de ani. Am livrat petrol, gaze, lemn, uraniu, apă, dar mai ales inteligenţă! Iar pentru a ne apăra ţara, a trebuit să negociem permanent. Ne-aţi hrănit cu iluzii, dar am rămas şi rămânem europeni. Asta în timp ce Austria vânează contracte, iar România aşteaptă respectul cuvenit. ATÂT! RESPECT şi ŞANSE EGALE!", a mai spus Rareş Bogdan în discurs.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. E cam gata PNL si Rares la fel. Cel mai detestat de oameni. Parea la inceput ca vrea s afaca ceva apoi ne-a jecmanit. Au pierdut independenta energetica a Romaniei sustinand in functia de ministru un tr.a.d.a.tor. PNL este istorie si Rares la fel.

    Mai ieri PSD, PNL si UDMR au prelungit cu 15 ani la OMV licentele de exploatare din 2027 pana la epuizare. Colonia Romania condusa de tr.a.da.tori. Acum se vaita ca poate il mai crede cineva.

    1. Au dat mita Austriei, care este ilegala in UE.

    maine poate spune invers

    Si Dvs ne ati mintit ca terminati in 30 de zile cu pensiile speciale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb