RASDAQ Depreciere de 72% pentru titlurile "Somplast"

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 mai 2012

Depreciere de 72% pentru titlurile "Somplast"

"Somplast" Năsăud (SOPL) a înregistrat transferuri de 218.079 lei. În total au fost schimbate 181.733 acţiuni SOPL care reprezintă 5,58% din capitalul social al firmei. Cotaţia de referinţă a scăzut, ieri, cu 72,41%, la 1,2 lei/titlu.

"Somplast" Năsăud are un capital social de 8.138.315 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei/titlu.

SIF "Banat-Crişana" este acţionarul majoritar al firmei, având o participaţie de 70,75% din titluri, potrivit ultimelor raportări de la Bursa de Valori Bucureşti. AVAS deţine 8,01% din acţionariatul "Somplast" Năsăud.

Volumul transferurilor realizate, ieri, cu titluri "Prospecţiuni" Bucureşti (PRSN) a fost de 205.431 lei. Cele 1.107.143 acţiuni PRSN schimbate au avut preţuri cuprinse între 0,17 şi 0,19 lei/titlu. Cotaţia de referinţă s-a apreciat, ieri, cu 1,51%, la 0,1810 lei/titlu.

"Prospecţiuni" Bucureşti a avut, ieri, o capitalizare bursieră de 129.966.819 lei.

Investitorii au tranzacţionat, ieri, titluri "Conect Business Park" Bucureşti (simbol COEC) în valoare de 28.008 lei. În total au fost schimbate 1.945 acţiuni COEC. Cotaţia de referinţă s-a depreciat, ieri, cu 0,68%, la 14,4 lei/titlu.

"Conect Business Park" Bucureşti are un capital social de 10.692.459 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 8,81 lei/titlu.

"Tinapack Co" Bucureşti deţine 97,09% din titlurile COEC.

Investitorii au tranzacţionat, ieri, acţiuni de 617.417 de lei, valoare de două ori mai mare faţă de rulajul din şedinţa anterioară, de 307.000 de lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a scăzut cu 0,32%, la 1.514 puncte.

Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, a stag-nat, la 1.016 puncte.

Indicele Raq-II, care urmăreşte evoluţia acţiunilor de la categoria a doua, s-a apreciat cu 0,11%, la 1.765 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb