RASDAQ Plus de 2,45%, pentru titlurile "Albalact"

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 februarie 2012

Plus de 2,45%, pentru titlurile "Albalact"

"Albalact" (simbol ALBZ) a condus, ieri, topul celor mai lichizi emitenţi de pe piaţa Rasdaq. Societatea a înregistrat transferuri de 95.408 lei. În total au fost schimbate 492.184 de acţiuni, reprezentând 0,07% din capitalul social al firmei. Cotaţia de referinţă a urcat, ieri, cu 2,45%, la 0,1921 lei/titlu. Preţul acţiunilor ALBZ a variat, ieri, între 0,1884 şi 0,2 lei/titlu.

Cifra de afaceri a companiei "Albalact" a crescut, în primele nouă luni din 2011, cu 34,32% faţă de perioada similară din 2010, la 246,184 milioane de lei. Profitul societăţii a crescut, în perioada analizată, cu 46,85%, la 3,515 milioane de lei. Veniturile producătorului de lactate au urcat cu 43,88%, la 282,263 milioane de lei.

"Albalact" are un capital social de 65.270.886 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu.

"Napochim" (simbol NACH) s-a situat, ieri, pe locul al doilea în topul celor mai lichizi emitenţi, cu transferuri de 58.939 lei. Cele 583.348 de acţiuni NACH schimbate ieri au avut preţuri cuprinse între 0,1 şi 0,1040 lei/titlu. Cotaţia de referinţă s-a depreciat, ieri, cu 2,85%, la 0,1020 lei/titlu.

"Napochim" are un capital social de 6.353.617 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu.

SSIF Broker Cluj Napoca deţine circa 14% din acţiunile NACH.

"Conted" Dorohoi (simbol CNTE) a înregistrat, ieri, transferuri 8.423 lei. Prin 11 tranzacţii au fost schimbate 224 de acţiuni CNTE. Cotaţia de referinţă a titlurilor CNTE a crescut cu 0,29%, la 37,61 lei/titlu. Preţul minim al acţiunilor CNTE a fost de 37 lei/titlu, iar cel maxim de 38 lei/titlu.

Societatea a înregistrat, la 30.09.2011, un profit brut de 2,28 milioane de lei, iar profitul net a fost de 1,92 milioane de lei. Cifra de afaceri s-a situat, în perioada analizată, la 15,09 milioane de lei.

"Conted" Dorohoi are un capital social de 2.284.360, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 9,53 lei/titlu.

Tranzacţiile încheiate ieri pe piaţa Rasdaq au totalizat 250.306 lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a scăzut cu 0,25%, la 1.592 puncte.

Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, s-a depreciat cu 1,41%, la 826 puncte.

Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a scăzut cu 6,86%, la 2,079 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb