Piaţa a scăzut, ieri, aproape la jumătate faţă de ziua precedentă, ajungînd la o valoare totală a tranzacţiilor de numai 714.988 RON. Cele mai lichide acţiuni au fost cele ale emitenţilor listaţi la categoria de bază, care au totalizat 74% din piaţă. Cotaţiile la acestă categorie au fost însă în uşoară scădere, astfel că indicele Rasdaq Compozit s-a depreciat cu 0,06%. A scăzut şi RAQ-II, cu 0,48%, în timp ce RAQ-I a crescut cu 0,45% puncte procentuale. Numărul tranzacţiilor a scăzut la 492, realizate cu peste 2,2 milioane de acţiuni.
Atenţia investitorilor a fost şi ieri îndreptată asupra acţiunilor producătorului bucureştean de medicamente "Biofarm" (BIOF). Cu titlurile BIOF au fost realizate 70 de tranzacţii care au însumat aproape jumătate din totalul categoriei de bază, respectiv 211.184 RON. Tranzacţiile au fost realizate la preţuri cuprinse între 0,46 şi 0,47 RON/acţiune. Preţul de referinţă al zilei de ieri a crescut cu 0,84%, ajungînd la 0,4668 RON/acţiune.
O creştere semnificativă a cotaţiei au înregistrat-o şi acţiunile "Iproeb" BISTRITA (IPRU), care au cîştigat ieri 3,33 puncte procentuale. Preţul de referinţă a ajuns astfel la 1,24 RON/acţiune, similar cu maximul atins ieri de titlurile IPRU. Cele 17 transferuri încheiate ieri sub simbolul IPRU au însumat 40.178 RON. Societatea produce fire şi cabluri electrice şi optice izolate şi are un capital social de 10,8 milioane RON, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,3 RON. În primul semestru al acestui an compania a realizat o cifră de afaceri de 45,8 milioane RON, faţă de 41 milioane RON în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul pe primele şase luni de activitate s-a menţinut însă la un nivel similar cu cel din anul precedent, de 3,2 milioane RON. Societatea nu are un acţionar semnificativ, fiind deţinută în totalitate de micii acţionari.
Cursul acţiunilor "Ceramica" Iaşi (simbol CERE) a ajuns la nivelul de 3,0568 RON/acţiune, în scădere cu 0,51% faţă de şedinţa anterioară. Cele şapte tranzacţii efectuate cu 10.185 acţiuni CERE, au însumat 31.134 RON. Societatea se ocupă cu fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii. "Ceramica" are un capital social de 3,4 milioane RON, deţinut în proporţie de 40,56% de Asociaţia Salariaţilor.
În cadrul celei de-a doua categorii, atenţia cumpărătorilor a fost îndreptată către acţiunile "Elpreco" Craiova (ELPS), transferate la preţuri cuprinse între 61 şi 62 RON/acţiune. Valoarea totală a celor patru transferuri de ieri, cu pachete ce au însumat abia 307 de acţiuni, a fost destul de 18.837 RON. Cotaţia a rămas nemodificată, la valoarea de 58 RON. Compania fabrică elemente din beton pentru construcţii şi are un capital social de 2,5 milioane RON, divizat în titluri cu valoarea nominală de 2,5 RON. Pachetul majoritar de 55,89% din acţiuni este deţinut de "Broadhurst Investments" Ltd. Un pachet de 10,64% din titluri se află în posesia SIF "Oltenia".
Cu acţiunile "Socep" Constanţa (SOCP) au fost realizate 38 de tranzacţii, care au totalizat 59.436 RON. Preţul de referinţă al titlurilor operatorului portuar a înregistrat o scădere de 0,4 puncte procentuale comparativ cu şedinţa anterioară, ajungînd la 0,244 RON/acţiune. Titlurile SOCP au fost transferate ieri la preţuri între 0,24 şi 0,25 RON/acţiune.
În urma tranazacţiei de luni cu o treime din "Gastroserv" Braşov (GASR), societatea a raportat ieri că persoana fizică Mazilu Gabriel deţine 32,84% din titluri.