RASDAQ Tranzacţii cu 16,22% din "Nord" Bucureşti

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 octombrie 2011

Tranzacţii cu 16,22% din "Nord" Bucureşti

Titlurile "Nord" Bucureşti (NORD) au crescut, ieri, cu 17,14%, până la 4,1 lei/titlu. Valoarea transferurilor a fost de 2.364.429 lei, fiind schimbate 576.690 de acţiuni, reprezentând 16,22% din capitalul social al "Nord" Bucureşti.

"Nord" Bucureşti are un capital social de 8.883.165 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei/titlu.

"Central European Financial Services" Bucureşti este acţionarul majoritar al societăţii cu o participaţie de 66,24%. SIF "Transilvania" deţine 17,37% din titlurile NORD.

"SAIF TIM" Timişoara (simbol SAIG) a înregistrat, ieri, transferuri de 151.760 lei, fiind schimbate 6.068 de acţiuni. Cotaţia de referinţă a crescut cu 0,04%, la 25,01 lei/titlu. Acţiunile SAIG au avut preţuri cuprinse între 25,01 şi 25,02 lei/titlu.

"SAIF TIM" Timişoara a înregis-trat, în primul semestru al anului, un profit net de 48.350 lei, în creştere faţă de profitul de 9.759 lei, din perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a societăţii a coborât, în perioada analizată, la 4,9 milioane de lei, de la 6,7 milioane de lei, în primul semestru din 2010.

"Victor Imobiliare And Business Development" Timişoara deţine 32,99% din titlurile SAIG, în timp ce "Bega Turism" Timişoara are o participaţie de 24,40%.

"SAIF TIM" Timişoara are un capital social de 740.102 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei/titlu.

Titlurile "Armax Gaz" Mediaş (ARAX) au scăzut cu 0,41%, la 0,1195 lei/titlu. Preţurile acţiunilor ARAX au variat între 0,11 şi 0,1210 lei/titlu. Societatea a înregistrat transferuri de 118.665 lei, fiind schimbate 984.665 de acţiuni.

Tranzacţiile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 2.971.581 lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a crescut cu 0,04%, la 1.564 puncte.

Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, a urcat cu 2,73%, până la 1.104 puncte.

Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a stagnat la 2.179 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb