Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată, în luna noiembrie a anului trecut, la 6,7%, aflându-se în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,9 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna noiembrie 2011, se arată într-un comunicat de presă remis de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşea cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 7,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,2% în cazul celor de sex feminin.
Pentru persoanele adulte cu vârsta cuprinsă între 25 şi 74 de ani, rata şomajului a fost estimată la 5,3% pentru luna noiembrie a anului trecut.
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezinta 72,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru aceeaşi lună.