Război în Ucraina sau o nouă Ialta?

Relaţiile politice şi diplomatice ale Rusiei cu SUA şi NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranţă într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunţatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulţumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile ruşilor.

Va fi până la urmă război în Ucraina ? Vom asista la o adevărată invazie rusă cu prima staţie Kievul ? Sau Rusia va ataca de la distanţă, "chirurgical", în locuri nevralgice, folosind arme de ultimul răcnet ? Din punctul de vedere al Rusiei, singura alternativă la un război pentru Ucraina nu poate fi decât o nouă Ialta. Ruşii au cerut restabilirea statu quo-ului din 1997 în Europa de Est. În 1997, România nu era membră NATO, fusese refuzată la Madrid tocmai pentru a nu enerva Ursul. În 1997, la Madrid au fost invitate să adere la NATO Ungaria, Republica cehă şi Polonia, care aveau să devină membre în 1999.

În cele două cereri din 17 decembrie 2021 către SUA şi NATO, Moscova pretinde retragerea tuturor instalaţiilor militare ale NATO din ţările Europei de Est plasate acolo după 1997. "Pentru mass-media de la Kiev, cererile ruseşti reprezintă pur şi simplu o nouă Ialta în care Ucraina ar putea să plătească oalele sparte" ("Vu d'Ukraine. Jusqu'où iront les exigences de la Russie envers l'OTAN ?", courrierinternational.com, 22.12.2021).

O ofensivă militară de amploare a Rusiei în Ucraina va duce inevitabil la dispariţia Ucrainei, cel puţin aşa cum o ştim astăzi. Poate însemna şi întoarcerea unor provincii româneşti la ţara-mamă (Bucovina de Nord, Transcarpatia sau Maramureşul istoric, Bugeacul şi Odesa ?), încorporate azi în Ucraina postsovietică, asamblată la origini de Lenin, Stalin şi Hruşciov. Un asemenea conflict poate declanşa şi revenirea Basarabiei la România, şi deci în UE, inclusiv Transnistria. Pentru că SUA şi NATO vor fi obligate să se implice decisiv.

Şi chiar dacă o invazie în Ucraina va duce la o victorie militară uşoară pentru Rusia, Rusia va suferi o "înfrângere" politică, diplomatică şi economică de proporţii şi pe termen lung. Sancţiunile economice ale SUA şi UE, artileria mediatică occidentală ar scoate Rusia din concertul naţiunilor şi ar trimite-o lângă Iran şi Coreea de Nord. Un război în Ucraina nu are deci cum să fie prima opţiune pentru Rusia.

Dar nici în cazul unei noi Ialte pretenţiile ruse nu vor putea fi onorate decât, eventual, printr-o mare târguială globală. Pentru că, fără contrapartide consistente, SUA şi-ar pierde faţa în interior (urmează alegerile de mid-term, foarte delicate pentru democraţii lui Joe Biden) şi în relaţiile cu partenerii săi. Ar trebui să-şi renege propria politică, cea de extindere spre est, a NATO în principal, din ultimii 25 de ani.

Negocierile de la Geneva care încep la 10 ianuarie apar mai degrabă ca o tragere de timp care să permită căutarea unor soluţii convenabile. Marja de manevră a lui Vladimir Putin şi a politicului de la Moscova arată aproape de epuizare. Ministrul de Război, generalul de armată Serghei Şoigu, şi şeful statului-major general al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, viceministru al Apărării, pot fi văzuţi tot mai des în fotografiile oficiale alături de Vladimir Putin. Ceea ce înseamnă că armata rusă este din ce în ce mai grăbită să intre în prima linie a deciziilor. De altfel, Vladimir Putin a spus-o limpede : "Suntem în pragul casei noastre, nu mai avem unde să ne retragem" (la reuniunea anuală a Consiliului Ministerului Apărării, la Moscova).

Rusia este pregătită atât economic, cât şi militar pentru o confruntare majoră cu SUA. În ultima sa convorbire cu Joe Biden, din 30 decembrie 2021, Vladimir Putin a avertizat că noi sancţiuni împotriva Rusiei înseamnă ruperea relaţiilor bilaterale.

Producţia industrială a Rusiei ar atinge acum 30 % din PIB, iar majoritatea uzinelor sunt noi, recent utilate. Lipseşte însă grav mâna de lucru calificată, pe care ruşii încearcă să o suplinească în imediat prin naturalizarea accelerată a bieloruşilor şi a ucrainenilor. În schimb, Ucraina s-a dezindustrializat catastrofal în ultimii ani. Iar armata rusă, cu deja faimoasele ei arme hipersonice şi cu echipamentele de apărare ultraperformante, depăşeşte de departe înzestrarea de altădată a Uniunii Sovietice (vezi şi Xavier Moreau, analist militar francez instalat la Moscova - "Bulletin no. 59 - Économie russe, vers un nouveau Yalta ?", stratpol.com, 22.12.2021).

La rândul ei, SUA, spre deosebire de Europa de Vest, lovită de criza energiei şi de inflaţie, se găseşte într-o foarte puternică revenire economică. Procesul de reindustrializare şi retragerea treptată din China sunt în curs. O probabilă cădere a Burselor nu e azi anticipată înainte de septembrie 2022.

Românii, în general, nu-şi doresc un conflict în Ucraina vecină. Cei mai interesaţi de o posibilă confruntare Rusia-NATO sunt ucrainenii, polonezii şi balticii. Deşi războiul nu e de dorit niciodată şi în nici o circumstaţă, paradoxal, România ar avea mai mult de câştigat dintr-o aventură militară rusă în Ucraina decât dintr-o prea bună înţelegere dintre SUA şi Rusia. Există riscul ca România să fie încă o dată sacrificată, aşa cum s-a întâmplat după 1945. Din păcate, cei care ar trebui să gândească, să cântărească toate aceste ipoteze la Bucureşti par depăşiţi de situaţie. La fel ca noii lor prieteni de la Kiev (Nicolae Ciucă a semnat un tratat de asistenţă tehnico-militară cu omologul său ucrainean pe când era ministru al Apărării). Singura preocupare vizibilă, publică a politicienilor şi "experţilor" români, în frunte cu prim-ministrul Ciucă şi cu mult prea mediocrul nostru preşedinte, Klaus Iohannis, este împărţirea banilor din PNRR. Exaltă în declaraţii, cu ochii cât cepele, venirea altor miliarde de euro în ianuarie 2022. Şi cam atât.

SUA au anunţat că-şi vor informa partenerii şi că-i vor face părtaşi la decizii. Marea Britanie se află întotdeauna aliniată pe poziţiile americane, în ultimii ani aleargă într-o competiţie strânsă cu România pentru rolul de cel mai disciplinat partener. Franţa a intrat deja în campanie elctorală, mandatul lui Emmanuel Macron se încheie lamentabil din punctul de vedere al majorităţii francezilor, iar preşedinţia franceză a UE nu-i poate fi lui Macron de mare folos. După sondajele scurse în presă ale Ministerului de Interne, Macron e depăşit categoric de Valerie Pecresse, candidata de centru-dreapta. Germania, cu o majoritate fragilă, încropită din trei partide, are un nou cancelar, Olaf Scholz (SPD), care nu impresionează încă -asociat cu liberalii de dreapta din FDP, patronatele germane, şi cu neomarxiştii ecologişti conduşi de ministrul de Externe Annalena Baerbock, proamericană înfocată, cu studii la Londra (master la London School of Economics). Rusia, în schimb, e total susţinută de China preşedintelui Xi Jinping. Atât Rusia, cât şi China s-au declarat de-a lungul anului 2021 mai mult decât aliate. Iar China rămâne principalul concurent real al SUA.

În 2022, România riscă încă o dată să se întâlnească faţă în faţă cu propriul destin. N-am avut niciodată o clasă conducătoare mai slab pregătită pentru un asemenea eveniment crucial. Dar să nu disperăm! Să ne aducem aminte că uneori, după secole de suferinţă, am avut noroc cu carul, cum a fost în 1918-1920.