Refugiaţii rămaşi la Buzău, integraţi în comunitate

Refugiaţii rămaşi la Buzău, integraţi în comunitate

ANA FELEA
Miscellanea #Adevărul - prima victimă / 18 martie 2022

Peste 300 sute de refugiaţi din Ucraina au ajuns şi în judeţul Buzău, iar circa o sută de persoane s-au stabilit aici, în timp ce restul au fost doar în tranzit, plecând către Germania, Franţa sau Polonia. În general, este vorba despre mame cu copiii lor dar şi femei mai în vârstă care în prezent sunt cazate la unităţi hoteliere din municipiul Buzău şi staţiunea Sărata Monteoru. Cetăţenii ucraineni au deja mai bine de o săptămână de când au ajung la Buzău, iar cei care s-au hotărât să rămână aici deja s-au integrat în comunitate: în timp ce copiii lor merg la o grădiniţă amenajată de un grup de educatoare voluntare, mamele şi-au găsit job-uri, iar bunicile stau să supravegheze pe cei mai mici dintre copii.

Primele femei vor începe serviciul chiar de săptămâna viitoare. Este vorba despre două persoane care vor lucra ca ajutor de bucătar chiar în bucătăria unităţii unde sunt cazate.

"Am decis să angajez două doamne care vor ajuta la bucătărie şi alte două doamne care vor ajuta l curăţenie. Iniţiativa a venit de la ele pentru că au făcut curat , fără să le ceară cineva şi atunci mi s-a părut firesc să le ofer un salariu, să le angajez", a spus patronul unităţii de cazare.

Patronul unei cofetării a anunţat că ar dori să angajeze două persoane, iar reprezentanţii Primăriei Buzău care se îngrijesc de aceste persoane au găsit chiar două femeie cu experienţă în domeniu pentru că în Ucraina chiar lucrau în cofetării.

"Avem oferte din industria alimentară. Cele două doamne care vor începe de luni vor lucra ca ajutor de bucătar. Şi într-o cofetărie ar putea merge alte persoane şi am găsit două fete care chiar au lucrat într-o cofetărie, şi am înţeles că Ucraina este recunoscută pentru prăjituri, doar că mai durează pentru că ne lovim de acest baraj lingvistic pentru că acolo trebuie să discute foarte mult şi doamnele nu cunosc nici limba engleză. Mai avem oferte şi de la o companie din industria textilă şi chiar din industria feroasă. Mai avem cereri şi de la alţi angajatori care vor să le ajute, nu neapărat că au nevoie de personal", a spus Teodor Cojocaru, consilier local.

De asemenea, o parte dintre angajatori deja au anunţat intenţia de a oferi locuri de muncă cetăţenilor din Ucraina şi la AJOFM.

"Până la ora actuală avem trei oferte certe de angajare. Este vorba despre o firmă de confecţii care angajează 34 de persoane, un service auto care oferă patru locuri de muncă pentru cetăţenii din Ucraina şi o firmă din domeniul HoReCa pentru angajarea unor bucătari, ospătari, picolo, cameriste. De asemenea, mai avem şi o a patra firmă care a anunţat, dar nu au depus documentele necesare, că vor să angajeze trei persoane",a spus Ionel Tociu, director AJOFM Buzău.

Şi femeile refugiate decise să rămână în Buzău mai mult timp, la rândul lor, au anunţat că vor să se angajeze fie pentru că vor să-şi ocupe timpul şi să-şi mai mute gândurile de la drama prin care trec fie pentru că ştiu că nu mai unde să se întoarcă pentru că locuinţele lor le-au fost distruse de bombardamentele ruşilor.

"Am avut o discuţie cu doamnele să vedem dacă doresc să se angajeze. Din cele 33 de femei cazate pe Transilvaniei, 7 lucrează online pentru că încă au job-urile pe care le aveau şi în Ucraina, iar din restul de 26 de persoane, 15 doamne au spus că vor să muncească. Restul sunt bunicile care vor rămâne cu copiii acasă, în timp ce mamele vor fi la serviciu. Încă, ne lovim de aspectul acesta, ca nu pot comunica,pentru că nu ştiu limba engleză, şi atunci dacă în Ucraina aveau job-uri de la agent de turism, manager, profesor, aici spun că vor accepa orice loc de muncă tocmai pentru a-şi ocupa timpul", a spus Teodor Cojocaru, consilier local.

O situaţie exactă a angajatorilor dornici să ofere locuri de muncă refugiaţilor a prezentat Ana Vişian, marketing manager la Best Jos România, în direct la Focus News. Ana Vişian a explicat că platforma de recrutare sprijină integrarea socială a refugiaţilor din Ucraina şi a introdus o etichetă specială "Ukrainian friendly job ", astfel încât companiile care doresc să angajeze cetăţeni ucraineni să poată marca poziţiile potrivite pentru aceşti candidaţi direct în platformă, pentru o identificare mai uşoară. Până acum, zeci de angajatori au răspuns pozitivi apelului, inclusiv din Buzău.

"La nivel naţional avem undeva la peste 400 de job-uri, iar în zona Buzău-Vrancea avem până într-o sută de angajatori care au spus că pot angaja refugiaţi din Ucraina. Este vorba despre job-uri în HoReCa, respectiv ajutor de bucătar, barman dar şi job-uri remote", a spus Ana Vişian, marcheting manager la Best Jobs România.

Integraţi în comunitate au fost şi copiii fugiţi din calea războiului. La Buzău, chiar la subsolul hotelului în care sunt cazaţi peste 60 de ucraienei, a fost amenajată o grădiniţă. Iniţiativa aparţine unui grup de educatoare care oferă lecţii copiilor în mod voluntar. De altfel, şi amenajarea spaţiului s-a făcut tot cu materiale aduse din donaţii sau chiar de la fiecare educatoare de acasă.

"Îmi amintesc că am venit în weekend aici şi am bătut uşurel la fiecare uşă. Deschiderea lor către noi nu a fost foarte mare, iniţial, probabil din cauza faptului că trauma şi sperietura pe care ei o poartă în suflet era acolo, prezentă şi în mintea lor, probabil că se întrebau "ce-or fi mai vrând şi ei de la noi". Şi le-am spus, le-am explicat ce vrem să facem. Surprinzătoare a fost dorinţa de a participa şi a lor, a mămicilor, dar de a aduce în acest centru şi copii mai mari. Noi în primă fază le-am propus prezenţa doar a copiilor de vârstă preşcolară şi ne-au întrebat dacă pot veni cu toţii. Bineînţeles că am fost încântaţi. Iar luni, în jumătate de zi, s-a realizat tot ceea ce dumneavoastră vedeţi aici", a spus Cristina Ivan, inspector şcolar IŞJ Buzău.

În grădiniţa proaspăt amenajată vin aproape toţi copilaşii cazaţi acolo, respectiv peste 30. Educatoarele, fac cu rândul, şi sunt prezente în fiecare zi pentru a-i ajuta pe copii să depăşească drama prin care trec.

De asemenea, reprezentanţii Primăriei Buzău au organizat în fiecare zi activităţi pentru cetăţenii ucraineni astfel încât aceştia să ajungă să cunoască oraşul şi să se poată integra cât mai repede şi mai uşor. Mamele şi copiii lor au vizitat Muzeul Judeţean dar şi o herghelie din judeţ.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa invete si ucrainiana ca nu se stie ....

    Lukoil nu angajează?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb