Regele Malaeziei a abdicat de la tron

I.L.
Internaţional / 7 ianuarie 2019

Sultanul Muhammad al V-lea (Sursa foto: Twitter)

Sultanul Muhammad al V-lea (Sursa foto: Twitter)

Monarhia din Malaezia se află, astăzi, într-o stare de tranziţie, după ce regele său a abdicat de la tron, în weekend, o decizie istorică fără precedent, relatează dpa.

Sultanul Muhammad al V-lea, din Kelantan, a demisionat din poziţia de al 15-lea Agong, sau suprem conducător al federaţiei, a anunţat, ieri, Palatul Naţional, după ce acesta s-a aflat la conducerea ţării din decembrie 2016.

Regii malaezieni sunt aleşi, de obicei, prin rotaţie, dintre conducătorii celor nouă state din ţară, pentru un mandat de cinci ani.

Rolul regelui este în mare parte ceremonial, în condiţiile în care cea mai mare parte a autorităţii de guvernare este deţinută de prim-ministru şi de cabinetul său.

Următorul rege în linia succesiunii este sultanul din Pahang, dar sănătatea precară a conducătorului de 88 de ani a ridicat întrebări în ceea ce priveşte succesiunea la tron.

Consiliul celor nouă sultani se va reuni, astăzi, la Palatul Naţional pentru a stabili cine va fi următorul rege.

Sultanul Muhammad al V-lea a lipsit o perioadă de două luni, din noiembrie, perioadă în care în presă au apărut relatări şi imagini potrivit cărora s-a căsătorit cu fosta regină a frumuseţii din Rusia, Oksana Voevodina.

Palatul nici nu a confirmat, nici nu a infirmat aceste zvonuri, dar nunta a suscitat preocupări că o străină ar putea deveni regină.

În timpul absenţei regelui, sultanul din Perak, Nazrin Muizzuddin Shah, a condus Malaezia ca vicerege.

Regele Muhammad al V-lea s-a aflat în fruntea ţării într-un moment de cotitură din istoria ţării, după o victorie a coaliţiei conduse de Mahathir Mohamed, Pakatan Harapan, în alegerile din mai 2018, care a pus capăt unei dominaţii de 61 de ani a formaţiunii Barison Nasional, informează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb