Regele Muhammad V al Malaeziei, în vârstă de 49 de ani, a abdicat, astăzi, a anunţat Palatul Naţional, conform Reuters.
Este prima dată când un monarh al Malaeziei renunţă la tron înainte de încheierea mandatului de cinci ani.
Muhammad V este al 15-lea rege ales al Malaeziei, de la declararea independenţei acestei ţări, în 1957. Muhammad V, care este şi sultanul statului Kelantan, a fost ales în octombrie 2016.
Potrivit dw.com, recent, regele şi-a luat liber o perioadă, invocând motive medicale. Însă în ultimele săptămâni, au apărut zvonuri că s-ar fi căsătorit cu o fostă miss Moscova.
Malaisia este un stat cu monarhie constituţională electivă. Regele, Yang di-Pertuan Agong, este ales din cinci în cinci ani sau în momentul în care postul devine vacant, de către un consiliu special. Doar conducători, membri ai unor familii islamice de sute de ani, sunt eligibili să devină regi.