REGULAMENTUL PRIVIND GDR-URILE SE MODIFICĂ ASF a lansat proiectul care permite emitenţilor să se listeze pe alte pieţe

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 octombrie 2014

ASF a lansat proiectul care permite emitenţilor să se listeze pe alte pieţe

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere proiectul de regulament care ar permite emitenţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) să se listeze pe alte pieţe, prin emisiuni de certificate globale de depozit (GDR-uri).

Ziarul "BURSA" a scris luna trecută, în premieră, despre această intenţie a ASF. În condiţiile în care Fondul Proprietatea doreşte să se listeze şi la Bursa din Londra, Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF pentru piaţa de capital, ne-a declarat, luna trecută, că Autoritatea va da un regulament pentru toţi emitenţii.

Potrivit proiectului ASF, emiterea de certificate de depozit se poate face pentru un număr de acţiuni suport care reprezintă cel mult două treimi din numărul de acţiuni distribuite publicului, dar fără a se depăşi o treime din numărul total de acţiuni emise de societatea emitentă: "Prin acţiuni distribuite publicului se înţelege numărul de acţiuni total care corespunde deţinerilor persoanelor care au mai puţin de 10% din drepturile de vot asupra emitentului. În cazul în care emiterea de certificate de depozit se realizează ca urmare a derulării unei oferte publice de vânzare, limitele anterior menţionate se vor calcula cu luarea în considerare a: a) drepturilor de vot deţinute, precum şi a drepturilor de vot care urmează să fie deţinute ca urmare a achiziţionării de valori mobiliare în cadrul ofertei publice de vânzare; şi b) în cazul în care oferta publică este primară, cu luarea în considerare şi a capitalului social care va rezulta în urma majorării".

ASF aşteaptă propunerile şi observaţiile cu privire la proiect, până la data de 18 octombrie 2014.

Recent Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea a comunicat că documentaţia necesară pentru listarea secundară a Fondului pe Bursa de Valori din Londra (BVL) a fost finalizată.

Potrivit acestuia, documentaţia este gata a fi depusă de îndată ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avizează modificările reglementărilor în vigoare, necesare pentru a permite utilizarea Titlurilor de Interes. Oficialii FP aveau în vedere o listare tehnică la Bursa din Londra, prin Depository Interests.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb