Producătorul de metale feroase Laminorul Brăila (LMRU) a afişat în primul semestru din 2007 un profit net de 6,94 milioane lei (2,2 milioane euro), în revenire faţă de pierderea din acelaşi interval din 2006, pe fondul relansării producţiei şi vânzării unor active, a informat compania. În primele şase luni din 2006, compania a înregistrat pierderi de 4,97 milioane lei.
În primul semestru din 2007, veniturile din exploatare au crescut de circa şase ori, la 36,1 milioane lei (11,52 milioane euro), comparativ cu cele din perioada similară a anului trecut (6,16 milioane lei), în special datorită relansării producţiei, de la 9.700 tone la 12.200 tone, şi a vânzării de active în sumă de 12,2 milioane lei. În primul semestru compania a vândut un teren de 23.200 mp cu 11,6 milioane lei.
Cheltuielile din exploatare din prima jumătate a acestui an s-au cifrat la 29,03 milioane lei (9,26 milioane euro), fiind de 2,7 ori mai mari decât în intervalul echivalent din 2006, când acestea s-au situat la 10,72 milioane lei.
În urma activităţii de exploatare din primele şase luni ale lui 2007, Laminorul Brăila a realizat un profit de 7,06 milioane lei, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut compania a înregistrat o pierdere din exploatare de 4,57 milioane lei.
Cifra de afaceri a societăţii a crescut de 3,9 ori în primul semestru din acest an, la 22,58 milioane lei (7,2 milioane euro), comparativ cu intervalul similar din 2006, când afacerile Laminorul Brăila s-au cifrat la 5,79 milioane lei.
Pentru trimestrul al doilea din 2007, compania a înregistrat însă o pierdere de 2,2 milioane lei, tăind din profitul net de 9,14 milioane lei obţinut în primele trei luni ale anului, astfel încât profitul semestrial a ajuns la 6,94 milioane lei.
Compania şi-a majorat capitalul social cu 4,12 milioane lei, până la 41 milioane lei (12,5 milioane euro), după ce acţionarii au subscris 75,3% din titlurile emise. În urma majorării, Laminorul Brăila are un capital social de 41 milioane lei, divizat în 19,71 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,08 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Donau Commodities SRL, care şi-a mărit deţinerea la 77,62%. Printre principalii acţionari ai societăţii figurează şi Tubman International Ltd cu 11,57% şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) cu 0,76%, ambii acţionari diminuân-şi deţinerile de la 12,98%, respectiv de la 0,85%.
Până la operarea majorării, Laminorul Brăila figurează cu un capital social de circa 36,9 milioane lei, divizat în 17,73 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,08 lei.