REMUS LĂPUŞAN: Aurelia Cristea este potenţialul candidat pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca

Mirabela Vasile
Politică / 7 septembrie 2015

Deputatul Aurelia Cristea este "potenţialul candidat" al PSD pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, transmit surse din presă.

El a explicat că, în principiu, vor candida la primăriile clujene toţi cei 23 de primari pe care îi are în prezent PSD şi preşedinţii de organizaţii locale. Lăpuşan a precizat însă că până pe 15 octombrie vor fi organizate alegeri în toate structurile PSD Cluj.

"Există o decizie foarte clară a PSD care spune că toţi primarii care sunt în funcţie, dacă doresc şi sunt susţinuţi de organizaţia din care fac parte, pot să continue. Noi avem 23 de primari la nivelul judeţului Cluj, deci toţi aceşti primari, dacă doresc, o să poată candida. Dacă o să fie situaţii excepţionale o să le analizăm. În toate unităţile administrativ teritoriale se porneşte de la premisa că pentru funcţia de primar candidează preşedintele organizaţiei locale. În situaţia în care organizaţia locală are altă opţiune, se va discuta. Astfel, la Cluj Napoca, în acest moment, doamna Aurelia Cristea, deputat, fost ministru, este preşedinta organizaţiei şi, până când organizaţia nu are altă propunere, este şi potenţialul candidat pentru funcţia de primar şi domnia sa are obligativitatea să se implice şi să facă tot ce trebuie pentru a avea şanse cât mai mari pentru a câştiga primăria", a subliniat Remus Lăpuşan.

Remus Lăpuşan a mai spus că, în acest moment, la Primăria Turda va candida Cristian Matei (preşedinte de organizaţie şi consilier judeţean), la Câmpia Turzii - Radu Hanga (primar în funcţie), la Dej - Costan Morar (primar în funcţie), la Gherla - Ioan Neselean (viceprimar şi preşedinte de organizaţie), iar la Huedin - Marius Fărcaş (preşedinte de organizaţie).

În cazul consilierilor judeţeni, Remus Lăpuşan a arătat că, până pe 30 noiembrie, cei care doresc să candideze trebuie să anunţe organizaţia judeţeană. În cazul său, Remus Lăpuşan a menţionat că va candida pentru un nou mandat de consilier judeţean, nefiind exclusă nici candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Opinie gresita; toate posturile de primar sunt deja rezervate pentru noi, PNL. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb