Reprezentanţii SUA, Coreei de Sud şi Japoniei au avut o întâlnire la Seul

F.D.
Internaţional / 3 iunie 2022

Reprezentanţii SUA, Coreei de Sud şi Japoniei au avut o întâlnire la Seul

Emisarii Statelor Unite, Coreei de Sud şi Japoniei s-au întâlnit astăzi, la Seul, pentru a discuta despre situaţia din Coreea de Nord, în contextul în care există semnale că Phenianul se pregăteşte să efectueze un test nuclear pentru prima dată după 2017, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Emisarul special al SUA Sung Kim şi omologii săi sud-coreean şi japonez, Kim Gunn şi Funakoshi Takehiro, au declarat după reuniune că Phenianul pregăteşte poligonul Punggye-ri pentru ceea ce ar urma să fie al şaptelea test nuclear nord-coreean.

''Ne pregătim pentru orice eventualitate, în strânsă coordonare cu aliaţii noştrii japonezi şi sud-coreeni'', a declarat Sung Kim, fost ambasador la Seul.

În acest an, Coreea de Nord a testat mai multe rachete balistice, printre care una care ar fi cea mai mare rachetă balistică intercontinentală, încălcând astfel regimul de sancţiuni impus de ONU.

''Vrem să spunem clar RPDC (Coreea de Nord, n.red.) că activităţile sale ilegale şi destabilizatoare au consecinţe şi că aceste activităţi nu vor fi acceptate ca normale de către comunitatea internaţională'', a adăugat reprezentantul Washingtonului.

La rândul său, Kim Gunn, numit recent emisar special al Coreii de Sud, a spus că insistenţa Nordului pentru a obţine ''arme nucleare va duce doar la consolidarea mijloacelor noastre de descurajare''.

''Drumul pe care Phenianul porneşte în prezent are o singură destinaţie inevitabilă: reducerea securităţii pentru însăşi Coreea de Nord'', a accentuat diplomatul sud-coreean.

Reprezentantul Japoniei, Funakoshi Takehiro, a insistat pe nevoia de coordonare, promiţând ''consolidarea descurajării regionale, inclusiv prin cooperare trilaterală în domeniul securităţii''.

Săptămâna trecută, SUA au cerut Naţiunilor Unite impunerea de noi sancţiuni contra regimului de la Phenian după testele cu rachete balistice, însă China şi Rusia au făcut uz de dreptul lor de veto în calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb