Republica Moldova trimite o nouă echipă de lucrători medicali într-o misiune umanitară în România

G.U.
Miscellanea / 1 noiembrie 2021

Republica Moldova trimite o nouă echipă de lucrători medicali într-o misiune umanitară în România

O nouă echipă de lucrători medicali din Republica Moldova pleacă luni la spitalul modular din Leţcani, judeţul Iaşi, pentru a ajuta la tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19: 20 de medici şi asistente medicale, precum şi 7 paramedici, a anunţat Ministerul moldovean al Sănătăţii.

Cei 27 de medici şi asistenţi medicali vor înlocui echipa de 22 de medici şi 10 paramedici care s-a alăturat anterior lucrătorilor medicali din România timp de câteva săptămâni. Noua echipă de lucrători medicali se va afla la Iaşi până pe 14 noiembrie, potrivit Ministerului Sănătăţii de la Chişinău.

În cadrul evenimentului dedicat misiunii, ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, a venit cu un mesaj de recunoştinţă către lucrătorii medicali care au plecat în România.

"Este foarte important să fim astăzi alături de România, ţara care ne-a oferit cel mai puternic umăr şi a fost alături de noi chiar la începutul pandemiei prin intermediul tuturor ajutoarelor trimise în Republica Moldova. E o onoare să putem ajuta România. Vreau să aveţi grijă de sănătatea voastră, să vă întoarceţi cu bine acasă, iar acest gest de solidaritate trebuie să fie cea mai importantă lecţie pe care o vom învăţa în această pandemie", a menţionat Ala Nemerenco.

Cu un mesaj de recunoştinţă a venit şi ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

"România trece printr-o perioadă dificilă. Avem un număr tot mai mare de cazuri de infecţie, iar ajutorul vostru e unul substanţial. Colegii voştri din prima echipă au muncit cot la cot cu medicii de la Leţcani, au salvat vieţi. Vă mulţumim mult şi vă rog să transmiteţi recunoştinţa autorităţilor din România tuturor autorităţilor din Republica Moldova care au făcut acest gest de solidaritate umană. Vă asigurăm că gestul dvs. nu va fi uitat", a spus ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

Cei opt medici şi 12 asistente medicale care au plecat în misiune au experienţă în tratarea pacienţilor cu COVID-19. Aceştia fac parte din echipa Spitalului Clinic Republican "Timofei Moşneaga", Spitalului Clinic Municipal "Gheorghe Paladi", Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Clinic al Ministerului Sănătăţii.

''România e una dintre cele mai afectate ţări din lume de efectele pandemiei. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.424 cazuri de infectări, iar 394 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma infectării. Menţionăm că pe 18 octombrie curent, 22 de medici şi 10 paramedici din ţara noastră au plecat într-o misiune umanitară la spitalul modular COVID de la Leţcani, judeţul Iaşi, acolo unde au ajutat echipele medicale la tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Misiunea s-a încheiat pe 31 octombrie'', se menţionează în comunicat.

Potrivit Ministerului moldovean al Sănătăţii, pe 30 aprilie 2020, o echipă de 42 de medici şi asistenţi medicali din România au venit în Republica Moldova pentru a ajuta medicii să trateze pacienţii infectaţi cu COVID-19. Aceştia au oferit sprijin pe parcursul a 15 zile în cadrul Spitalului Clinic Republican "Timofei Moşneaga", Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Municipal "Sfântul Arhanghel Mihail", Spitalului Clinic din Bălţi, Spitalului Clinic din Cahul. De asemenea, în luna mai a anului precedent, România a donat 20 de camioane cu echipament medical, iar, în februarie 2021, alte loturi de echipamente medicale de protecţie pentru personalul medical (măşti, combinezoane, mănuşi) cu o valoare totală de circa 2,3 milioane de euro. Mai mult, România a donat Republicii Moldova circa 500.000 de doze de vaccinuri AstraZeneca şi Pfizer.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb