Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind ajutorul umanitar în Siria

M.C.
Politică / 13 februarie 2023

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind ajutorul umanitar în Siria

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte luni cu uşile închise pentru a discuta cu privire la situaţia umanitară din Siria după cutremur, pe fondul cererilor tot mai mari de deschidere a unor noi puncte de trecere a frontierei pentru a furniza ajutor spre nord-vestul ţării, relatează AFP, conform Agerprs.

În cadrul acestei reuniuni private solicitate de Elveţia şi Brazilia, responsabile cu acest dosar, responsabilul umanitar al agenţiei ONU Martin Griffiths, care s-a deplasat pe teren în Turcia şi Siria în acest weekend, va prezenta o evaluare a situaţiei membrilor Consiliului. Dar chiar înainte de această reuniune, mesajul lui a fost clar.

"Până acum am eşuat în nord-vestul Siriei", a admis el într-un mesaj postat pe Twitter. "Oamenii se simt pe bună dreptate abandonaţi", văzând că ajutorul umanitar nu soseşte, iar acest eşec "trebuie corectat cât mai curând posibil".

"Trebuie să deschidem mai multe puncte de trecere şi să aducem ajutoare mai repede", a adăugat el.

Înainte de cutremurul care a lovit Siria şi Turcia, aproape tot ajutorul umanitar crucial pentru peste patru milioane de oameni care trăiesc în zonele controlate de rebeli din nord-vestul Siriei a fost transportat din Turcia prin punctul de trecere Bab al-Hawa.

Aceasta datorită unui mecanism transfrontalier creat în 2014 printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, contestată de Damasc dar şi de Moscova, membru permanent care are drept de veto şi care a facut lobby în ultimii ani pentru reducerea numărului de puncte de trecere de la patru la unu.

Livrarea ajutoarelor prin Bab al-Hawa, întreruptă de cutremur, a putut fi reluată, dar apelurile pentru deschiderea altor puncte de trecere transfrontaliere sunt în creştere.

"Populaţiile din zonele afectate contează pe noi (...) Trebuie să votăm imediat o rezoluţie care să răspundă apelului ONU de a autoriza deschiderea de noi puncte de trecere transfrontaliere pentru a furniza ajutorul umanitar", a declarat duminică, potrivit unui comunicat, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, evocând două puncte de trecere suplimentare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb