Reuniunea de coordonare în domeniul afacerilor europene, desfăşurată în data de 5 iulie, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a abordat o serie de iniţiative ale Comisiei Europene lansate în săptămâna 26 iunie - 4 iulie, referitoare la următoarele domenii: dreptul contractelor, neutralitatea reţelelor de internet, procesul de implementare a directivei servicii, precum şi măsurile propuse pentru a menţine Europa drept cea mai importantă destinaţie turistică din lume, informează un comunicat remis redacţiei.
Executivul comunitar a lansat, la 1 iulie, o carte verde în care propune mai multe opţiuni referitoare la o abordare mai coerentă a dreptului contractelor, cu scopul de a asigura o mai mare securitate juridică pentru întreprinderi şi norme mai simple pentru consumatori. Documentul prezentat de Comisia Europeană enunţă mai multe opţiuni de politică, respectiv publicarea pe internet (neobligatorie) a unor modele de norme contractuale care ar putea fi folosite pe piaţa unică europeană; un "set de instrumente" destinat factorilor de decizie ai Uniunii Europene, atunci când aceştia adoptă o nouă legislaţie, astfel încât rezultatul să conste în norme mai bune şi mai coerente; o recomandare prin care să se ceară statelor membre să includă în sistemele lor juridice un drept european al contractelor; un drept european opţional al contractelor, care ar putea fi ales în mod liber de consumatori şi întreprinderi în relaţiile lor contractuale; armonizarea legislaţiilor naţionale ale contractelor, prin intermediul unei directive sau a unui regulament al UE; crearea unui Cod civil european, de sine stătător, care să înlocuiască toate normele naţionale în domeniul contractelor.