Reuters: Acţiunile Bayer au scăzut cu până la 5,7%

A.F.
Companii / 30 ianuarie

Reuters: Acţiunile Bayer au scăzut cu până la 5,7%

Acţiunile Bayer au scăzut luni cu până la 5,7%, după ce compania germană a fost obligată să plătească despăgubiri de 2,25 miliarde de dolari, cea mai mare sumă de până acum, în litigiul său aflat în curs, legat de un presupus efect cancerigen al ierbicidelor Roundup, transmite Reuters.

Un juriu dintr-un tribunal din Philadelphia a ordonat vineri Bayer să plătească 2,25 miliarde de dolari unui bărbat din Pennsylvania care a declarat că a dezvoltat cancer în urma expunerii la ierbicidul Roundup, bazat pe glifosatul chimic.

Acţiunile Bayer au scăzut cu 5,7%, până la cel mai redus nivel din aproximativ opt săptămâni, înainte de a reduce pierderile la sfârşitul tranzacţiilor, la 4,6%.

Titlurile companiei au pierdut 70% din valoarea lor de când compania a cumpărat Monsanto în 2018.

Suma totală include 2 miliarde de dolari în despăgubiri punitive, care ar putea fi reduse în apel, deoarece depăşeşte îndrumările Curţii Supreme din SUA, dar verdictul creează o problemă suplimentară pentru CEO-ul Bill Anderson, care reduce locurile de muncă pentru a accelera modul în care sunt luate deciziile de afaceri.

Anderson se află, de asemenea, în procesul de revizuire a structurii diversificate a grupului, care nu este pe placul multor investitori, însă cel mai probabil va amâna prezentarea planurilor de divizare la o actualizare pentru investitori programată pentru începutul lunii martie, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Bayer, care este afectată de datorii financiare şi lipsă de lichidităţi, a afirmat că rămâne dedicată ducerii cazurilor în instanţă, menţionând câştigarea a 10 din ultimele 16 cazuri judecate.

În 2020, Bayer a rezolvat majoritatea cazurilor legate de Roundup care erau în curs la momentul respectiv, plătind până la 9,6 miliarde de dolari, dar nu a reuşit să obţină aprobarea instanţei pentru un acord care să prevină viitoarele cazuri.

Acum rămân în aşteptare peste 50.000 de cereri.

"Un nou acord nu ar pune, din nefericire, capăt litigiilor privind glifosatul, deoarece într-unu-doi ani, noi reclamanţi ar putea să bată din nou la uşa Bayer", a declarat managerul de portofoliu Markus Manns, de la compania de fonduri mutuale Union Investment.

Printre măsurile luate pentru a preveni noi cereri, Bayer a decis să elimine treptat utilizarea glifosatului în produse destinate grădinăritului neprofesionist, dar noii reclamanţi şi-au bazat cererile pe anii de utilizare anterioară.

Bayer continuă să vândă ierbicide pe bază de glifosat fermierilor, care depind în mare măsură de acesta şi care, potrivit Bayer, au un rol neglijabil în litigii.

Anderson, aflat la conducere începând din iunie anul trecut, a adoptat poziţia fermă a predecesorului său, Werner Baumann, în ceea ce priveşte noile acorduri de soluţionare.

Printre alte provocări cu care se confruntă se numără afacerile slaeă cu seminţe de porumb în SUA, scăderea preţurilor ierbicidelor pe bază de glifosat şi eşecul recent al unui studiu cheie de testare a unui medicament anticoagulant nou, cândva promiţător.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. SUA va falimenta Bayer AG

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb