Mii de israelieni au manifestat, sâmbătă, pentru a cere guvernului premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza de către gruparea islamistă Hamas, relatează Reuters.
Membri ai familiilor ostaticilor, care purtau fotografii ale celor dragi încă în captivitate, s-au alăturat mulţimii care manifesta la Tel Aviv.
Printre aceştia se afla Naama Weinberg, al cărei văr, Itai Svirsky, a fost răpit în timpul atacului Hamas din 7 octombrie şi care, potrivit autorităţilor israeliene, a fost ucis în captivitate, potrivit Reuters.
În discursul său, ea s-a referit la o înregistrare video publicată sâmbătă, în care Hamas anunţa moartea unui ostatic israelian.
"În curând, chiar şi cei care au reuşit să supravieţuiască atât de mult timp nu vor mai fi printre cei vii. Trebuie să îi salvăm acum", a declarat ea.
În cursul serii, unii manifestanţi au blocat o autostradă înainte de a fi dispersaţi de poliţie, care a folosit tunuri cu apă.
Cel puţin trei persoane au fost arestate, conform Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2024, 12:51)
pentru zecile de mii de morti civili si copii din Gaza sa manifesteze !